Joe Biden şi Partidul Democrat au strâns un număr record de donaţii în ultimele două luni, în condiţiile în care Trump şi Partidul Republican au început să strângă bani pentru campania prezidenţială de anul acesta încă din 2017

Autor: Eduard Ivanovici 15.10.2020

Joe Biden şi Partidul Democrat au strâns luna trecută un număr record de donaţii în valoare de 383 de milioane de dolari, obţinând, cel mai probabil, un avantaj financiar în faţa actualului preşedinte Donald Trump înaintea alegerilor de pe 3 noiembrie. Campania lui Biden înregistra 432 de milioane de dolari în cash la sfârşitul lunii trecute, notează CNBC.

Ultimul record a fost atins tot de Partidul Democrat, care a ajuns la 365 de milioane de dolari în luna august, perioadă în care Trump şi Partidul Republican au înregistrat 210 milioane de dolari din donaţii. Spre sfârşitul verii, donaţiile Democraţilor şi Republicanilor ajungeau la 466 şi, respectiv, 325 de milioane de dolari.

Rezultatele aduc o întorsătură extrem de importantă campaniei lui Biden, în condiţiile în care Trump şi Republicanii au început să strângă bani încă din 2017.

Decesul lui Ruth Bader Ginsburg, celebra judecătoare a Curţii Supreme din SUA, şi numirea în funcţie a conservatoarei Amy Coney au alimentat tot mai mult acţiunile membrilor Partidului Democrat în ultimele săptămâni: ActBlue, principalul site de strângere de fonduri al Democraţilor, a procesat 780 de milioane de dolari din contribuţii în doar 26 de zile.

Joe Biden este creditat cu 51% din intenţiile de vor ale americanilor, iar Donald Trump cu 41%, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters/Ispos. Circa 4% dintre alegători sunt indecişi, iar ceilalţi 4% preferă alt candidat. Popularitatea lui Biden a crescut cu 1-2% în ultimele două săptămâni, dar marja de eroare a sondajului este de plus sau minus 5%.