Mihai Mareş, Mareş & Mareş: Prescripţia în dosarele penale

Ziarul Financiar 19.10.2020

Modalitate de înlăturare a răspunderii penale, atunci când a trecut o anumită perioadă de timp de la săvârşirea infracţiunii (exceptând de exemplu infracţiunile contra umanităţii sau omorul), prescripţia răspunderii penale este sau ar trebui să fie analizată de către clienţi, împreună cu avocaţii aleşi, încă de la o fază incipientă a dosarului penal.

Prin trecerea timpului, statul pierde dreptul de a stabili răspunderea penală şi de a aplica pedeapsa, prin intermediul prescripţiei, stingându-se raportul juridic penal de conflict.

Termenele de prescripţie au în vedere pedeapsa stabilită de legea penală pentru faptele care constituie infracţiuni. Bunăoară, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, termenul este de 8 ani, calculat de la data săvârşirii infracţiunii sau de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în cazul infracţiunilor continuate, respectiv când o persoană săvârşeşte fapta la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv.

Codul penal stabileşte însă, că termenul de prescripţie, se poate şi întrerupe, iar după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen, fără a fi luată în calcul perioada deja scursă. Acest lucru are efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă întreruperea i-ar privi numai pe unii dintre ei.

Cum însă acest lucru nu ar putea continua la nesfârşit, s-a reglementat şi un termen special de prescripţie – respectiv, în situaţia în care termenul de prescrpţie a fost depăşit cu încă o dată, va fi socotit îndeplinit oricâte întreruperi ar interveni.

Problema decisivă este: cum şi când se poate întrerupe termenul prescripţiei răspunderii penale?

Dispoziţia din art. 155 Cod penal, privind întreruperea termenului “prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză“, a fost declarată de către Curtea Constituţională (CCR) prin decizia nr. 297/1998, ca fiind neconstituţională.

La acest moment, prin lipsa ulterioară a intervenţiei a legiuitorului exista o mare incertitudine privind interpretarea corectă a legii.

Chestiunea de esenţă este dacă prescripţia se întrerupe prin orice act de procedură care este comunicat exclusiv persoanei care a dobândit deja calitatea de suspect / inculpat în procesul penal, sau, indiferent dacă există sau nu suspect în cauză, prin acte de procedură dispuse şi comunicate oricui (i.e. persoanei vătămate sau persoanelor cărora li se solicită înscrisuri).

Opinia mea este că doar în situaţia în care actul de procedură a fost comunicat unui suspect sau inculpat, cănd există deci o continuare a urmăririi penale in personam, putem vorbi de o întrerupere a termenului general al prescripţiei răspunderii penale.

Până în prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins ca inadmisibile, atât o sesizare prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, cât şi recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, ambele privitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor din Codul penal vizate de Decizia CCR nr. 297/2018.

În schimb, a sesizat instanţa de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul penal, privind sintagma „cursul prescripţiei se întrerupe”, astfel cum este reglementat după intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018. Această sesizare se află în faza de raport la Curtea Constituţională, nefiind fixat un termen de judecată.

Apreciem că soluţia ce se va da este necesară pentru în tranşarea acestei chestiuni, de o importanţă majoră în dosarele penale.

 

Articolele de tip advertorial publicate pe site-ul www.zf.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu continut publicitar sau Opinia specialistului