De ce Spring? Cum au ales francezii numele primului automobil electric produs sub marca Dacia

Autor: Bogdan Alecu 16.10.2020

Numele de Spring a venit odată cu conceptul Dacia Spring prezentat în primăvara acestui an de către Grupul Renault, concept ce trebuia dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Geneva, anulat din cauza pandemiei.

Grupul Renault a decis să păstreze denumirea de Spring – care în engleză înseamnă "primăvară" dar şi "arc"  şi pentru modelul de serie.

"Numele de Spring înseamnă energie, înseamnă dinamism. Spring este cea de-a treia revoluţie de la Dacia după Logan şi Duster şi este o maşină uşor de înţeles precum este orice automobil Dacia", explică Mihai Bordeanu, directorul de marketing pentru Dacia din cadrul Grupului Renault.

Proiectarea modelului Dacia Spring, conceptul care anunţă viitorul model electric de clasă mini al constructorului autohton, a fost realizată într-un timp mai scurt decât era estimat de companie, motiv pentru care inginerii au utilizat o bună parte din platforma modelului Renault K-ZE proiectat pentru piaţa chineză.

Modelul K-ZE a fost prezentat la Paris în toamna anului 2018 de către Carlos Ghosn, şeful Grupului Renault de la acea vreme. Întrebat atunci de jurnaliştii ZF despre posibilitatea de a vedea o maşină electrică Dacia în Europa, Carlos Ghosn declara că dacă businessul din Europa o va cere, o vor aduce.

Laurens van den Acker, designerul-şef al Grupului Renault, responsabil atât de marca Renault, cât şi de Dacia, declara într-un interviu pentru ZF în primăvara acestui an faptul că discuţia despre modelul electric Dacia este una de curând. Unul dintre elementele de bază de la Dacia este accesibilitatea, iar 99% dintre maşinile electrice din lume sunt foarte scumpe. Mult timp nici nu am crezut că este posibil pentru Dacia nici măcar să se gânească la un model electric.

Renault a anunţat că Dacia Spring reprezintă astfel o soluţie ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing.

Dacia Spring Electric reprezintă primul automobil electric lansat sub marca autohtonă şi va fi livrat clienţilor începând cu toamna anului viitor, iar primele comenzi vor fi înregistrate în primăvara anului 2021.

Cel mai probabil şi preţul pentru Spring va fi comunicat tot în prima parte a anului viitor, însă este de aşteptat ca acesta să fie între 15.000 şi 20.000 de euro, ceea ce înseamnă că prin Rabla Plus, în România preţul său ar ajunge sub 10.000 de euro.

Cu o baterie de 26,8 kWh, Spring dispune de o autonomie de 225 km conform ciclului WLTP şi de 295 km conform ciclului WLTP City (care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat), ceea ce garantează o mare polivalenţă în utilizare nu doar în mediul urban, cât şi în cel periurban. Autonomia poate fi extinsă cu aproape 10% prin acţionarea butonului ECO de pe planşa de bord, care limitează puterea la 23 kW (în loc de 33 kW) şi viteza maximă, la 100 km/h.

Spring va avea două versiuni special concepute, una denumită Cargo, cu portbagaj de 800 de litri pentru a fi utilizată drept utilitară urbană, iar o a două, pentru serviciile de car-sharing.

Spring aparţine segmentului mini: dimensiunile sale sunt de numai 3,73 m lungime, 1,62 metri lăţime (fără retrovizoare) şi 1,51 m înălţime, însă portbagajul său are o capacitate de 300 de litri, mult chiar şi pentru un automobil de clasă mică.

Modelul dispune, în serie sau opţional, de numeroase echipamente, printre care: direcţia cu asistenţă variabilă 100% electrică, închiderea centralizată de la distanţă, geamurile electrice, sistem de aer condiţionat manual, sistem multimedia, reglaj electric al oglinzilor retrovizoare.

Între cadranele de bord este amplasat un ecran cu afişaj digital de 3,5“ iar sistemul de recunoaştere vocală Google sau Apple poate fi activat la o simplă apăsare pe un buton de comandă amplasat pe volan.

Disponibil în opţiune, echipamentul multimedia Media Nav cuprinde un touch screen de 7“, sistem de navigaţie, radio DAB, conexiune Bluetooth, o priză USB şi este compatibil Apple Carplay şi Android Auto. Funcţia de recunoaştere vocală (via smartphone) poate fi activată cu ajutorul unei comenzi amplasate pe volan.

Motorul electric de 33 kW (echivalent cu 44 CP) este cuplat cu o baterie de 26,8 kWh. Această tehnologie beneficiază de toată experienţa Groupe Renault în domeniu.