Din ce în ce mai multe şcoli se mută în online. Numărul unităţilor de învăţământ care funcţionează în scenariul roşu a depăşit 1.000

Autor: Cosmin Pirv 16.10.2020

Peste 1.000 de unităţi de învăţământ din ţară funcţionează în scenariul roşu, cu participarea exclusiv online la cursuri a preşcolarilor şi şcolarilor.

Numărul unităţilor de învăţământ din ţară funcţionează în scenariul roşu a ajuns vineri la 1.040, după ce joi erau doar 930.

„Menţionăm că dintre cele 1.040 de unităţi aflate în această situaţie, 291 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 749 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, se arată într-un comunicat al MEC.

Conform acestuia, 11.381 de unităţi de învăţământ funcţionează în scenariul 1 cu participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară, iar alte 5.235 de unităţi de învăţământ sunt în scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.