Înregistrează pieţele rezidenţiale ale lumii o supraîncălzire pe fondul stimulentelor guvernamentale?

Autor: Catalina Apostoiu 18.10.2020

În pofida recesiunii provocare de pandemie, preţurile locuinţelor de pe cele mai mari pieţe ale lumii continuă să crească. Mulţi se tem că piaţa s-ar putea îndrepta către un declin în momentul în care pachetele de stimulente lansate de guverne se vor încheia către sfârşitul acestui an, scrie Deutsche Welle.

Este un paradox aflat în centrul actualei crize: pachetele de stimulente menite să evite un dezastru economic de proporţii contribuie de fapt la creşterea inegalităţii de pe pieţele rezidenţiale, perpetuând astfel un cerc vicios.

Multe ţări dezvoltate înregistrează o majorare a preţurilor locuinţelor în pofida reluării creşterii infectărilor. În al doilea trimestru al acestui an, preţurile au avansat în opt din 10 ţări cu venituri mari şi medii, potrivit UBS.

Dintre cele 25 de mari oraşe analizate în cadrul unui raport recent al gigantului elveţian, peste jumătate riscă o bulă a sectorului rezidenţial sau sunt supraevaluate.

Europa şi Hong Kongul prezintă cel mai ridicat risc. Oraşele germane Munchen şi Frankfurt, precum şi capitala poloneză Varşovia sunt în capul listei.

Lituania, Estonia, Polonia, Slovacia şi Ucraina au înregistrat toate rate de creştere de două cifre ale preţurilor în ultimele 12 luni. Paris, Amsterdam şi Zurich prezintă de asemenea un risc de formare a unei bule, potrivit UBS.

Preţurile reale ale locuinţelor au scăzut cu 10% în timpul crizei financiare, dar au fost salvate de reducerile de dobânzi operate de băncile centrale şi de uriaşele programe de stimulente fiscale.

Astfel a apărut un nou boom, susţinând o categorie de active care a jucat un rol crucial pentru sectorul financiar post-criză.

UBS arată că creşterile de preţuri sub condiţiile stimulentelor guvernamentale, bailout-urilor din sectorul ipotecar şi dobânzilor scăzute nu sunt sustenabile.

Potrivit unor analişti, al doilea semestru al acestui an va reprezenta un test pentru piaţă, odată cu încheierea stimulentelor guvernamentale. „În perspectivă, o economie fragilă, condiţiile stricte de creditare şi sfârşitul factorilor pe termen scurt care susţin cererea vor restrânge creşterea preţurilor locuinţelor anul viitor“, potrivit lui Hansen Lu de la Capital Economics. Acesta se aşteaptă ca preţurile locuinţelor să stagneze în 2021.