Biotrem, producător polonez de veselă şi tacâmuri biodegradabile, a ajuns la afaceri de 1,4 mil. lei, plus 22%

Autor: Alexandra Cepăreanu 19.10.2020

Dent Cafe, compania care operează businessul Biotrem România, sucursala locală a producătorului polonez de veselă şi tacâmuri din tărâţe de grâu Biotrem, a înregistrat afaceri de peste 1,4 mil. lei (292.000 euro) la finalul anului trecut, în creştere cu aproape 22%, în timp ce profitul net a cunoscut o majorare de peste 110%. 

„Anul 2019, a fost anul în care a avut loc stabilizarea pe piaţa românească. Farfuriile Biotrem au fost prezente la toate festivalurile din Cluj. Anul acesta, cum industria HoReCa şi cea de evenimente sunt printre cele mai afectate de pandemie, efectul a fost direct, prognoza noastră optimistă pentru 2020 a trebuit ajustată semnificativ.