ZF Investiţi în România! Sorin Preda, Global Vision: România poate atrage noi unităţi de producţie şi centre logistice. Noi vom accelera de la 75.000 mp în 2020 la 100.000 mp în 2021

Autor: Bogdan Alecu 20.10.2020

♦ Dezvoltarea puternică a comerţului online dar şi atractivitatea României în sectorul industrial pot atrage local o accelerare a investiţiilor, cu condiţia ca şi Executivul să accelereze dezvoltarea infrastructurii de transport.

Pandemia nu trebuie să încetinească sau să oprească planurile de a atrage investitori şi de a construi infrastructură, ci trebuie să le accelereze, în condiţiile în care după apariţia vaccinului şi trecerea pandemiei competiţia între ţări pentru investiţii va fi tot mai acerbă, este de părere Sorin Preda, CEO-ul Global Vision, companie românească care asigură servicii de dezvoltare, proiectare, management de pro­iect şi construcţii, administrarea pro­iec­telor imobiliare deţinute de investitori privaţi şi institutionali din România si Europa Centrală şi de Est.

„Acum trebuie să ne întrebăm ce vom face atunci când pandemia se va sfârşi. Companiile şi guvernele trebuie să se pregă­tească pentru acel moment. Trebuie pro­movată România drept mediu investiţional, iar în ultima vreme nu am mai auzit nimic în acest sens. Au dispărut multe evenimente, târguri internaţionale, dar acestea vor avea loc şi trebuie monitorizate şi pregătite. La final, la ieşirea din pandemie, competiţia între pieţe va fi foarte dură. A fost dură în ultimii zece ani, dar va deveni şi mai dură şi va conta cine s-a pregătit acum“, a explicat Sorin Preda în cadrul emisiunii Investiţi în România! realizată de ZF şi CEC Bank.

Global Vizion va livra până la 31 de­cembrie peste 75.000 mp spaţii de depozitare, logistică şi birouri, şase locaţii în cinci oraşe din România.

„Cererea pentru logistică a fost şi este într-o continuă creştere, pe trendul global de e-commerce. Anul viitor vom continua această creştere dacă în 2020 avem în portofoliu 75.000 mp în 2021 vom trece de 100.000 mp. Economia va reveni, dar cu câteva particularităţi. Pe sectorul logistic România era deja în urma altor ţări din zonă, dacă ne uităm la suprafaţa depozitelor raportată la populaţie“, a spus Sorin Preda.

Global Vision are în dezvoltare 100.000 mp şi va continua să investească în Constanţa, Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea. „Sunt oraşe din România unde deja anul acesta am finalizat investiţii de 40 mil. euro iar anul viitor avem un pipeline de peste 100.000 mp şi vom depăşi 70 mil. euro ca investiţii. Vom ieşi din aria celor şase locaţii şi ne vom uita la oraşe noi“, a spus Sorin Preda.

El a subliniatt că în continuare sunt multe zone cu potenţial pe piaţa locală unde ar putea extinde dezvoltările.

„Cred în Moldova ca o regiune cu mult potenţial de dezvoltare. Noi nu suntem în Cluj şi ne uităm la zona Cluj - Turda ca un nod de logistică al României şi la alte oraşe din zona industrializată precum Craiova“, a subliniat Sorin Preda.

În plus, în proiect este şi extinderea centrului de la Oarja deţinut de Globalworth şi unde singurul chiriaş este Grupul Renault, acolo fiind cel mai mare centru de piese al Dacia la nivel global.

„Lucrăm alături de Globalworth la posibile zone de dezvoltare în zona Piteşti. Acolo există şi centrul logistic al Dacia de la Oarja, deţinut de Globalworth. Suntem deja în discuţii cu potenţiali producători sau logisticieni pentru a extinde parcul de acolo“, a subliniat CEO-ul Global Vision.

În plus, şi sudul ţării reprezintă o zonă ce poate atrage investiţii, însă cel mai mare minus o reprezintă slaba dezvoltare a infrastructurii fluviale.

„Cred foarte mult în zona de sud a Capitalei, cu „bătaie“ spre Giurgiu şi Alexandria. Este o zonă subdezvoltată dar care ar putea să primească investitori şi atenţia cuvenită în momentul în care se formează anumite culoare de transport, care astăzi nu funcţionează cum trebuie. Cum ar fi Dunărea, care nu funcţionează la o capacitatea pe care ne o dorim“, a spus Sorin Preda.

Global Vision şi Globalworth au adaugat companiile Maspex şi Maracana pe lista chiriaşilor din Constanţa Business Park. Gradul de ocupare trece de 50%, la mai puţin de 3 luni de la livrarea primei unităţi, semnarea venind la scurt timp de la închirierea a 6.550 de metri pătraţi de către PepsiCo în parcul de business de lângă Portul Constanţa. Grupul Maspex este producătorul unor branduri cunoscute pe piaţa din România, printre care Tymbark, Tedi, Salatini, La Festa, Arnos, Bucovina, La Vitta - şi Maracana - operator logistic, cu un istoric de activitate de 20 de ani în România. Aceasta este prima unitate logistică din cadrul proiectului mixed-use Constanţa Business Park are o suprafaţă totală de 21.300 mp.

„Cu cei trei am trecut de 50% grad de închiriere iar restul va fi închiriat în lunile noiembrie - început de decembrie, având un interes concret şi negocieri aproape finale cu producători de mobilă şi grupuri din farma. În acest context am început deja proiectarea şi construcţia celei de-a doua faze, o replică a primei faze şi intenţionăm să demarăm faza de proiectare şi execuţie a platformei intermodale în 2021. Avem un potenţial uriaş de a realiza un nod intermodal acolo. Suntem în discuţii avansate de parteneriat cu companii din zona de transport feroviar pentru că vrem să ne extindem aria şi să acoperim o zonă complementară printr-un parteneriat cu o companie din acest domeniu. În 2021 vom concretiza şi primele spaţii de retail cu diferite funcţiuni, de la mâncare şi băututuri, la mobilă, retail sportiv şi alte spaţii“, a explicat Sorin Preda.

 

Global Vision în cifre

100.000 mp dezvoltare logistică programată pentru 2021, faţă de 2020 când se vor livra 75.000 mp.

♦ 40 mil. euro investiţii în 2020,

♦ 70 mil. euro investiţii programate pentru 2021

♦ 100 ha în dezvoltare în cadrul proiectului Constanţa Business Park