Mihnea Rădulescu, Vodafone: Companiile nu mai amână digitalizarea, proiectele IoT au crescut cu peste 10% faţă de 2019. Directorul diviziei business din cadrul Vodafone spune că operatorul face eforturi „uriaşe“ să livreze cele 108.000 de tablete destinate elevilor din 17 judeţe din România

Autor: Adrian Seceleanu 24.10.2020

Companiile nu mai amână în contextul dificil creat de pan­demie proiectele de digi­talizare iar soluţiile de tip Internet of Things au în­re­gistrat o creştere de peste două cifre (10% - n. red.) în raport cu anul anterior, în condiţiile în care mediul de business a conştientizat importanţa tehnologiei.

„Spre deosebire de perioada anterioară pandemiei sunt anumite linii de business care cu siguranţă se văd mult mai bine şi tocmai în zona această de digitalizare, IoT, acolo am văzut un interes foarte mare din partea clienţilor noştri de a merge în această direcţie pentru că sunt soluţii care îi ajută în business, sunt valoare adăugată în businessul lor. Şi comunicaţiile sunt, dar asemenea soluţii care înainte de pandemie erau mai degrabă într-un stadiu de tip «hai să vedem, hai să testăm, dar cine a mai făcut, lasă să facă alţii primii», în această perioadă există un apetit mult mai mare“, a declarat în cadrul unei conferinţe online Mihnea Rădulescu, enteprise business unit director în cadrul Vodafone, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de comunicaţii fixe şi mobile de pe piaţă, care a preluat recent şi compania de cablu UPC.