Finanţe personale. Producătorul seminţelor Elmas apelează din nou la bursă pentru finanţare: 1 mil. euro pe 3 ani cu 9% dobândă

Autor: Liviu Popescu 20.10.2020

Compania Golden Foods, care produce, ambalează şi dis­tribuie seminţe de floarea-soarelui, arahide, alune sub bran­dul Elmas, va apela din nou la piaţa de capital pentru o emi­siune de obligaţiuni, precedenta fiind în iarna anului 2019, pentru extinderea gamei de produse şi reducerea chel­tuielilor cu chiria, potrivit datelor ZF.

Astfel, Golden Foods a avut săptămâna trecută pla­sa­mentul privat care precede listarea titlurilor la bursa de la Bucureşti într-o finanţare de echivalent 1 milion de euro pe trei ani şi pentru care plăteşte o dobândă de 9% pe an, arată datele ZF. 

BRK Financial Group, intermediar listat la bursa de la Bucureşti, a fost ales broker al acestei finanţări.

Obligaţiunile pe care ar urma să le listeze în perioada următoarea Golden Food nu sunt garantate, spre deosebire de cele din 2019 care au marca Elmas ca ipotecă. Dar com­pa­nia s-a angajat să nu distribuie dividende către acţionari, atât timp cât există obligaţiuni care nu au fost încă răscumpărate.