ZF ECOSISTEMUL MARKETPLACE. Mihaela Rusu, cofondator zozomag.ro: În perioada stării de urgenţă am înregistrat creşteri de 120%

Autor: Ioana Matei 21.10.2020

Mihaela Rusu a lansat împreună cu soţul ei, în perioada în care era încă studentă, un magazin online. Au pornit prin vânzarea a câteva modele de ceasuri de damă, iar acum, după şapte ani de activitate, comercializează o paletă largă formată din peste 500 de produse din mai multe categorii (home&deco, electrocasnice mici, produse de îngrijire personală), care vor duce businessul zozomag.ro (operat de firma Ruand Power Solutions), la vânzări de 1,5 mil. lei.

„Încercăm pe cât se poate să acoperim cât mai mare parte din cererea care există pe piaţă“, a povestit antreprenoarea în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace.

80%  din vânzări sunt realizate prin intermediul platformei marketplace a eMag. Potrivit Mihaelei Rusu, cel mai bine vândute produse sunt gadgeturile, respectiv electronicele din categoria accesoriilor (gamepaduri, controlere de joc, playstations, ochelari virtuali, de exemplu). „Comercializăm acest tip de produse într-un flux constant şi în volum destul de mare“, spune ea.  

Mihaela Rusu a povestit că a înfiinţat businessul în studenţie, împreună cu soţul ei - „Soţul meu a fost cu iniţiativa, el este o persoană foarte energică, are multe idei şi mi-a propus să înfiinţeze împreună un magazin online“.

Au pornit de la o investiţie iniţială de 1.000 de euro şi au început cu găsirea unui site din China, prin care au importat ceasuri de damă în valoare de 500-600 de euro, banii rămaşi după înfiinţarea firmei.

 „Ne-am propus să fie un produs care să nu ne pară rău dacă rămânem cu el; în acelaşi timp, să fie ceva relativ ieftin, care să poată fi vândut“, spune antreprenoarea. Au făcut prima comandă, iar într-un interval de două săptămâni au reuşit să vândă toate ceasurile. Au reuşit apoi să strângă un fond de investiţii mai mare pe care să îl direcţioneze spre achiziţia de produse mai scumpe, bani de rulaj sau acoperit cheltuieli în cazul în care nu reuşeau să termine stocurile. În perioada recentă, de pandemie, au înregistrat o creştere a vânzărilor, mai ales în starea de urgenţă, când acestea au ajuns în unele luni la creşteri cu 120% mai mari faţă de anul trecut.

„Din fericire, partea de logistică nu a fost afectată nici la noi în ţară, nici în cadrul Europei, de unde importăm, fiindcă suntem importatorii a 11 firme din Europa, ne-am mobilizat şi am gestionat lucrurile de aşa natură, încât să vindem cât mai mult mai rapid. Ne-am bucurat şi sentimentul acesta ne-a ajutat să stăm şi să lucrăm ore întregi“, povesteşte antreprenoarea. Ioana Matei

De altfel, chiar dacă până recent a dezvoltat businessul împreună cu soţul ei, în perioada pandemiei au început să colaboreze cu încă o persoană.

În prezent se pregătesc pentru perioada Black Friday, despre care Rusu spune că este „ziua din an în care sunt plini de adrenalină“ – şi fac acest lucru prin actualizarea stocurilor, negocierea preţurilor, găsirea unor oferte cât mai corecte şi atrăgătoare.

În ceea ce priveşte dezvoltarea unui magazin online, ea spune că acest tip de business este mai dificil de făcut decât unul în mediul online: „Concurenţa este mai mare în online, riscul ca cineva să îţi ia un produs pe care te bazai este mare, cel să nu mai poţi concura la preţ este la fel de mare, chiar cred că este puţin mai dificil în online“.  

Iar când vine vorba de sfaturi pe care le-ar da altor antreprenori, ea spune: „Să fie cât mai inventivi şi creativi posibil şi să aibă curaj – fiindcă în online îţi trebuie curaj. Online-ul reprezintă un canal pentru o afacere mult mai accesibil. Trebuie să recunoaştem că această perioadă a fost bună pentru magazinele online şi a fost un pas bun şi pentru clienţi – care erau sceptici uneori şi erau obligaţi să testeze această opţiune de shopping“.