Construcţiile se ţin bine, cu o creştere de 4,3% în august, chiar dacă nu mai cresc la ritmul de dinainte de criză şi vor mai îndulci puţin scăderea economică

Autor: Răzvan Botea 21.10.2020

Construcţiile inginereşti (marile lucrări de infrastructură), au avansat cu 4,3% în august faţă de august trecut au crescut spectaculos, an/an, în primele 8 luni din 2020:  plus 22%.

Construcţiile au continuat să urce în luna august din 2020 la un ritm anual de două cifre, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, volumul de lucrări de construcţii a crescut, în serie brută, cu 12,3% în luna august 2020 faţă de luna august 2019. Creşterea a fost susţinută de reparaţiile capitale şi de repraţiile curente, care au avansat cu 67%, respectiv 27%, arată datele Institului Naţional de Statistică (INS).

Construcţiile, chiar dacă au o pondere mică în PIB, în jur de 7%, vor mai atenua scăderea economică din acest an din cauza pandemiei.