Clasamentul companiilor de asigurări generale în funcţie de diferenţa dintre prime subscrise şi despăgubiri. Asigurătorii au rămas cu 1,69 mld. lei de gestionat după plata despăgubirilor. City Insurance, Allianz-Ţiriac şi Omniasig sunt pe podium în topul realizat în funcţie de diferenţa dintre prime subscrise şi despăgubiri

Autor: Mircea Nica 25.10.2020

♦ Asigurătorii din partea a doua a clasamentului rămân cu cele mai mici valori de gestionat după plata despăgubirilor ♦ Asirom are o pondere a despăgubirilor plătite din subscrierile făcute de 76%, cea mai mare pondere dintre jucătorii din clasament.

Piaţa asigurărilor generale a ajuns în primul semestru (S1) al anului 2020 la un vo­lum al primelor sub­scrise de 4,55 mld. lei, din care asi­gu­rătorii au plătit despăgubiri în va­loa­re de 2,85 mld. lei. Astfel, compa­ni­ile de asi­gurări la nivelul întregii pieţe rămân cu circa 1,7 mld. lei, pe care trebuie să îi gestio­neze în vederea acoperirii rezer­ve­lor tehnice, cedării în reasigurare şi chel­tu­ielilor administrative, însemnând circa 37% din primele subscrise, con­form cal­cu­lelor făcute de ZF pe baza datelor ASF.

City Insurance, liderul pieţei de asi­gurări, se află pe prima poziţie şi în clasa­men­tul societăţilor de asigurări generale re­a­lizat în funcţie de diferenţa dintre pri­mele brute subscrise şi despă­gu­biri, cu o di­fe­renţă de 422,2 mil. lei pe care com­pania îi are de gestionat după plata des­pă­gubirilor în primul semestru din 2020.  Astfel, City Insurance a ră­mas la finalul primelor şase luni din 2020 cu aproape 25% din valoarea dife­renţei dintre subscrieri şi despăgubiri înre­gistrată pe segmentul de asigurări generale. Nivelul despăgubirilor plătite de asigurător în S1/2020 reprezintă 61,1% din volumul subscrierilor realiza­te de companie.