Interviu Ragip Balcioglu, Arctic: Mai trebuie să investim şi să producem şi alte tipuri de bunuri ca să ajungem la afaceri de 1 mld. euro local. Nu avem planuri concrete, dar România are calităţile pentru a reuşi

Autor: Cristina Roşca 23.10.2020

♦ Grupul turc Arcelik are în România două fabrici, una de frigidere la Găeşti şi o alta de maşini de spălat la Ulmi, ambele în judeţul Dâmboviţa ♦ Fabrica din Ulmi a fost inaugurată anul trecut după o investiţie de peste 100 mil. euro, o parte din bani fiind ajutor de stat ♦ Acum, turcii investesc în creşterea producţiei de la Găeşti cu 10% pentru a face faţă cererii mari de produse electrocasnice ♦ Această fabrică este a doua cea mai mare unitate de producţie de frigidere din Europa şi cea mai mare din UE.

„România a crescut pentru noi în ceea ce priveşte im­por­tanţa. Iniţial am cum­părat o fabrică de fri­gi­dere pentru că aveam ne­voie de o nouă sursă de producţie pe acest seg­ment. Între timp am investit constant şi aceasta a devenit a doua cea mai mare fabrică de frigidere din Europa. Am cumpărat fabrica Arctic pentru că aveam nevoie de producţie suplimentară, dar am investit pentru a o face competitivă. Businessul local a evoluat tot timpul pentru a ajunge unde este azi“, spune Ragip Balcioglu, CCO Arcelik Group, proprietarul Arctic.

El lucrează pentru grup de 28 de ani, dintre care două decenii le-a petrecut în Marea Britanie, unde a fost parte a echipei care a construit businessul Arcelik din această ţară. Acum se ocupă de businessul internaţional al grupului, inclusiv de Arctic despre care spune că este o parte importantă în economia de ansamblu a companiei, nu doar privind România ca piaţă, ci şi fabricile ca un centru de producţie pentru întreaga Europă de Est şi de Nord.