Finanţe personale. Câţi investitori sunt în fondurile mutuale la septembrie 2020 şi care este dinamica faţă de începutul anului?

Autori: Tibi Oprea , Liviu Popescu 23.10.2020

Jan Pricop, director executiv al Asociaţiei Admi­nis­tra­torilor de Fonduri din România (AAF), a prezentat joi în cadrul unei conferinţe organizate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cele mai recente date pentru industria fondurilor mutuale din România.

Astfel, la 30 septembrie 2020, fondurile de investiţii din România aveau 335.603 investitori, potrivit lui Jan Pricop. Spre comparaţie la final de 2019 numărul de investitori era de 344.495 de persoane, ceea înseamnă o scădere de 2,6%, adică 8.900 de investitori. Dar Jan Pricop spune că faţă de septembrie 2019 numărul este în creştere cu 3,5%.

„Dacă ne uităm la structură vom observa că în principal fondurile de acţiuni şi cele diversificate au avut creşteri consistente ale numărului de investitori, procentual vorbind“, a spus ieri Pricop la un eveniment la care au fost prezenţi şi administratori de fonduri mutuale.