Ce spune un strateg republican după dezbatere: Donald Trump a câştigat dezbaterea, dar Joe Biden „a câştigat războiul”

Autor: Alex Ciutacu 23.10.2020

Preşedintele Donald Trump ar fi câştigat dezbaterea electorală de aseară împotriva candidatului democrat Joe Biden, însă nu este suficient pentru a-i aduce victoria finală la alegerile prezidenţiale din data de 3 noiembrie, conform strategului republican Frank Luntz, citat de CNBC.

„Trebuie să recunoaştem o victorie minoră a lui Donald Trump, întrucât a convins câţiva alegători nehotărâţi. Însă, în final, cred că Joe Biden a câştigat războiul”, a spus Frank Luntz, specialist în sondaje.

El a estimat că Trump nu are destul timp să întoarcă în favoarea sa rezultatul alegerilor, în contextul în care 47 de milioane de voturi sunt deja atribuite.

 Chiar şi în eventualitatea în care sondajele greşesc, aşa cum s-a dovedit în 2016 când Trump a câştigat pe ultima sută de metri în faţa candidatei Hillary Clinton, Luntz crede că este „teoretic imposibil” ca preşedintele Donald Trump să câştige al doilea mandat.

Diferenţa în sondaje pentru 2020 este mai mare decât cea din 2016, iar Luntz a spus că el şi alţi specialişti care realizează sondaje au fost mult mai atenţi în timpul acestui ciclu electoral după surpriza de la alegerile anterioare.

Luntz a spus că focus group-ul lui a exprimat încă o dată că îl plac mai puţin pe Donald Trump, la fel cum au spus şi după ultima dezbatere, însă de data aceasta ei au fost îngrijoraţi şi de discursul lui Biden. Candidatul democraţilor nu a făcut eforturi de a clarifica propunerile exacte pe care le are pe anumite subiecte precum creşterea de taxe sau nominalizarea la Curtea Supremă.

Trump a început dezbaterea de azi-noapte mai calm, dar a devenit din ce în ce mai agitat pe parcursul discuţei, a menţionat Luntz.