Primăria Oraviţa, cu obligaţiuni de 6 mil. lei la BVB, ratează pentru a doua oară în 2020 termenul limită pentru plata dobânzii şi a principalului

Autor: Tibi Oprea 26.10.2020

♦  Prelungirea stării de alertă a dus la incapacitatea de a colecta impozite şi taxe locale.

Primăria oraşului Oraviţa a anunţat vineri dimineaţă la bursă că se află în imposibilitatea de a achita 270.000 de lei către investitori, sumă care reprezintă dobânda aferentă cuponului 15 şi cea de-a 11-a rată de principal pentru obligaţiunile emise în anul 2008, data scadentă a acestora fiind 15 octombrie 2020.

„Datorită prelungirii stării de alertă coroborată cu imposibilitatea de încasare a impozitelor şi taxelor locale, ca urmare suntem în imposibilitatea de a achita suma sus menţionată şi apreciem că sumele menţionate vor fi achitate eşalonat pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.11.2020-01.04.2021“, se arată în comunicatul de presă semnat de primarul Jr. Ursu Dumitru.