Marea Britanie este prima ţară care îşi vaccinează personalul medical împotriva COVID-19

Ziarul Financiar 25.10.2020

Un e-mail trimis de către directorul NHS (National Health System) şi publicat de Daily Mail, anunţă pregătirile pentru un program de vaccinare naţional împotriva COVID-19, care va avea loc înaintea Crăciunului. 

Toţi angajaţii din sistemul medical din Marea Britanie se vor vaccina împotriva coronavirusului peste câteva săptămâni, anunţă Guvernul Marii Britanii.

Un e-mail al directorului NHS anunţă un program de vaccinare naţional, care va avea loc înainte de Crăciun şi înaintea încheierii acordului post-Brexit. Toţi speră ca la finalul întregului demers, Boris Johnson să relaxeze restricţiile sociale impuse în prezent.

„NHS ne-a anunţat să ne pregătim de un program de vaccinare al întregului staff medical. Ultimele veşti primite din partea laboratoarelor de cercetare anunţă că vom avea vaccinul gata anul acesta şi prioritari în procesul de vaccinare sunt cei din staff-ul medical”, spune Glen Burley, CEO al spitalului George Eliot, NHS Trust..

Totodată, Guvernul a introdus noi legi care îi permite Marii Britanii să ocolească legile Uniunii Europene privind aprobarea noului vaccin, chiar şi înaintea încheierii acordului post-Brexit, de pe 31 decembrie.