Americanii de la Motorola Solutions au dezvoltat noi staţii radio pentru comunicaţii în situaţii de urgenţă: „Primele dispozitive vor fi trimise către clienţi în aproximativ o săptămână şi jumătate”

Autor: Alexandra Cepăreanu 27.10.2020

Compania americană Motorola Solutions, cel mai mare furnizor de soluţii pentru comunicaţii în situaţii de urgenţă şi pentru asigurarea siguranţei naţionale la nivel global, a dezvoltat o nouă versiune de staţii radio ­- MXP600 Tetra, dedicate personalului din domeniul siguranţei publice.

„Primele dispozitive vor fi trimise către clienţi în aproximativ o săptămână şi jumătate. Avem deja mai multe comenzi. Nu putem spune în avans când vor începe forţele de poliţie din Europa să folosească acest dispozitiv. Produsul va fi lansat mai întâi în Europa şi Asia, iar în următoarele câteva luni va fi disponibil la nivel global”, a spus Stuart Longley, senior product manager devices în cadrul Motorola Solutions.

Staţiile radio MXP600 Tetra au va obiectiv îmbunătăţirea comuncării între persoanele ce lucrează în instituţiile care se ocupă cu siguranţa publică, în plus, acestea pot fi conectate la alte dispozitive smart sau soluţii. Astfel, staţia radio poate fi folosită cu ajutorul unei aplicaţii instalate pe un smartphone, care permite utilizatorilor să trimită mesaje securizate.

„Spre exemplu, dacă un ofiţer de poliţie apasă butonul de urgenţă într-o situaţie de viaţă şi de moarte, staţia radio va putea să activeze automat dispozitivul Body Worn Camera, fără ca ofiţerul să fie nevoit să apese un alt buton. Este vorba despre simplificarea, dar şi despre îmbunătăţirea funcţiilor sistemelor de comunicaţii critice”, a spus Katja Millard, Director Senior Divizia Dispozitive în cadrul Motorola Solutions.

De asemenea, staţiile radio MXP600 Tetra utilizează tehnologia pentru microfon pentru a suprima zgomotul de fundal şi face posibilă actualizarea dispozitivelor de la distanţă.

„În condiţii de vânt, dispozitivul utilizează automat difuzorul ca microfon suplimentar pentru o atenuare optimă a zgomotului produs de vânt. Când mai multe staţii radio sunt în imediata apropiere, MXP600 elimină automat feedback-ul acustic pentru a permite o comunicare eficientă. Profesioniştii din prima linie vor avea întotdeauna nevoie de staţiile radio pentru a-şi îndeplini misiunea în situaţii de stres ridicat”, a adăugat Mark Schmidl, Vicepreşedinte Senior Motorola Solutions.

Tetra este unul dintre cele mai bune servicii de voce în misiuni critice, iar în completarea acestora, furnizorii de soluţii şi echipamente dedicate acestui sector vin şi cu aplicaţii bazate pe tehnologia LTE, care au ca obiectiv să sporească siguranţa personalului din prima linie, să crească puterea de înţelegere a situaţiei şi să crească productivitatea.