Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România: După starea de urgenţă, s-a putut observa o revenire a businessului în trimestrul al doilea. Vom continua procesul de accelerare a e-commerce-ului. Grupul britanic Kingfisher are 35 de magazine Brico Dépôt în România, în care lucrează 2.500 de angajaţi

Autor: Alina-Elena Vasiliu 28.10.2020

Magazinele de bricolaj Brico Dépôt din România au înregistrat vânzări cu 9% mai mari în termeni com­parabili (like-for-like) în prima jumătate a anului 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În ciuda impactului negativ generat de pandemie şi a unui context de business dominat de incer­titudine, am obţinut rezultate financiare bune în prima jumătate a anului atât pentru Brico Dépôt România, cât şi la nivelul grupului Kingfisher din care facem parte“, spune Adela Smeu, CEO al reţelei Brico Dépôt din România.