Retailerul dm drogerie markt a deschis cinci magazine în 2020 şi mai urmează o inaugurare. Ritmul expansiunii e de aproape două ori mai lent ca anul trecut

Autor: Cristina Roşca 30.10.2020

♦ Compania are o reţea de peste 110 magazine în România ♦ Nemţii sunt activi pe segmentul drogheriilor, astfel că vând bunuri de îngrijire personală şi a locuinţei, bunuri aflate la mare căutare în această perioadă.

Retailerul dm drogerie markt, activ după cum îi spune şi numele pe segmentul de drogherii, a deschis de la începutul anului cinci magazine, dar a şi închis o unitate, având în prezent 113 spaţii. Spre comparaţie, anul trecut compania a deschis circa zece magazine, acoperind atât spaţii stradale, cât şi centre comerciale sau parcuri de retail.

„Anul acesta am deschis cinci magazine în diferite oraşe din ţară, respectiv Timişoara, Târgovişte,

Târgu-Mureş, Iaşi şi Oradea. Ne dorim să fim mai aproape de clienţi pentru ca ei să îşi poată bifa lista de cumpărături fără să fie nevoiţi să se deplaseze pe distanţe prea mari“, spune Ivana Martináková, executivul care conduce operaţiunile companiei în România. Ea adaugă că românii îşi pot co­manda acum produsele şi online, prin aplicaţiile Tazz by eMAG sau Bringo.