AGROBUSINESS. Cum văd fermierii asocierea în cooperative? „Prin asociere, mai mulţi fermieri mici ajung la un randament la fel de bun ca un fermier mare. Pentru cei cu suprafeţe mici asocierea înseamnă agricultură performantă“

Autor: Florentina Niţu 30.10.2020

„Fermierii mici sunt vitregiţi. Căutăm în asociere fermieri cu suprafeţe de 5, 6, 7 hectare“.

Numărul cooperativelor agricole din România a trecut de 1.500 anul trecut, unele dintre ele fiind formate din fermieri cu suprafeţe mici, de până în zece hectare. Coo­perativele Agri Baza Siloz Cereal Grup, Agrofarm Turia sau Mostiştea Grain sunt numai câteva exemple din sutele care există, ce au membri cu 5, 6, 7 sau 10 hec­tare în proprietate.

„Suntem 35 de membri acum şi avem în total 6.500 de hectare. Până la finalul anului vom fi 50 sau 80 de membri, dar suprafaţa nu va creşte concomitent cu numărul lor, pentru că noi intenţionăm să deschidem larg porţile pentru micii fermieri, care sunt vitregiţi. Chiar şi în prezent avem multe persoane fizice în cooperativă cu suprafeţe de 5, 6 sau 7 hectare“, povesteşte Nicu Temciuc, unul dintre admi­nistratorii cooperativei agricole Agri Baza Siloz Cereal Grup.