Cutremurul din Turcia face ravagii. Noul bilanţ al persoanelor decedate

Ziarul Financiar 31.10.2020

Bilanţul persoanelor decedate în urma cutremurului din Turcia a crescut. Numărul persoanelor decedate a crescut la 27 şi cel puţin 20 de clădiri din Izmir au fost distruse, conform autorităţilor. Peste 800 de persoane au fost rănite.

Imaginile arată o muncă delicată pentru salvarea oamenilor de sub dărâmături. Operaţiunile de căutare şi salvare au fost finalizate în opt clădiri şi sunt în curs în alte nouă locaţii, au spus oficialii.

Cel puţin 804 de persoane au fost rănite în Turcia, a declarat agenţia pentru dezastre a ţării. Zona a fost afectată de aproximativ 470 de replici.

Oficialii au declarat că 25 de persoane au fost ucise în zonele de coastă din vestul Turciei, în timp ce doi adolescenţi - un băiat şi o fată - au murit pe insula greacă Samos după ce un zid s-a prăbuşit pe ei.

Liderii Turciei şi Greciei aflaţi într-un schimb dur de replici în ultimele săptămâni privind drepturile de explorare în estul Mediteranei au vorbit telefonic vineri târziu.

Liderul turc şi cel grec şi-au transmis reciproc mesaje de solidaritate.

„Tocmai l-am sunat pe preşedinte (Tayyip Erdogan) pentru a-mi oferi condoleanţele pentru pierderea tragică de vieţi din cauza cutremurului care a lovit ambele ţări. Oricare ar fi diferenţele noastre, acestea sunt momente în care oamenii noştri trebuie să stea împreună ”, a scris pe Twitter premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Erdogan a răspuns într-un tweet: „Transmit condoleanţe întregii Grecii în numele meu şi al poporului turc. Şi Turcia este întotdeauna pregătită să ajute Grecia să-şi vindece rănile. Că doi vecini se solidarizează în vremuri dificile este mai valoros decât multe lucruri din viaţă”.

Turcia este poziţionată într-o zonă cu activitate seismică ridicată.