Guvernul răsuflă uşurat: Agenţia de rating Fitch a menţinut ratingul României, dar perspectiva rămâne negativă

Autor: Ştefan Stan 31.10.2020

Agenţia de rating Fitch a menţinut vineri seara ratingul României la BBB-, cu o perspectivă negativă.

Perspectiva reflectă slăbirea metricelor finanţelor publice din cauza măsurilor pro-ciclice în ultimii ani, precum şi a impactului pandemiei de coronavirus asupra performanţei economice şi fiscale.

Fitch se aşteaptă ca economia să îşi revină înceând cu 2021, deşi încă gravitează incertitudine în jurul situaţiei politice şi a măsurilor adoptate.

Istoricul slab al consolidării fiscale, în ciuda creşterii rigidităţii bugetare din ultimul an, continuă să reprezinte o provocare semnificativă pentru finanţele publice pe termen mediu. 

Cîţu spune că Fitch a menţinut rating-ul de ţară şi a spus că PNL nu creşte taxe în 2021.

„Victorie! Fitch a menţinut rating-ul de ţară al României. În plus, agenţia de rating spune foarte clar că PNL NU creşte taxe în 2021”, scrie Florin Cîţu pe Facebook.

Fitch menţionează angajamentul PNL de a se focusa pe eficienţă şi măsuri targetate mai degrabă decât creşterea de taxepentru a reduce deficitul, însă agenţia de rating susţine că aceasta s-ar putea dovedi dificil, în special în condiţiile în care creşterea economică va fi mai slabă decât se aşteaptă.