Cum arată economia americană în vremea lui Donald Trump: A moştenit o economie puternică, dar pandemia şi conflictul cu China au conturat un dezastru

Autor: Alex Ciutacu 02.11.2020

Preşedintele american Donald Trump a moştenit o economie puternică, care a continuat să crească în primii trei ani de mandat, însă pandemia de Covid-19 a schimbat totul şi a transformat parcursul lui Trump într-unul dintre cele mai dezastruoase din istoria SUA, potrivit unei analize CNN.

În ianuarie 2017, când Trump a preluat preşedinţia SUA, economia era puternică şi sănătoasă. Numărul de locuri de muncă în economie a crescut timp de 76 de luni consecutiv, iar şomajul era la 4,7%, atunci reprezentând minimul ultimilor 10 ani. În acelaşi timp, profiturile companiilor atingeau noi recorduri, la fel ca acţiunile lor pe bursă.

Nu era totul roz, întrucât datoriile statului continuau să crească, însă majoritatea indicatorilor confirmau că economia era în 2017 într-un moment puternic, de creştere. Din fericire pentru Trump, creşterea a continuat, însă pandemia şi conflictul cu China au dat toate calculele peste cap.

Până în 2020, mandatul lui Trump putea fi caracterizat printr-o creştere a locurilor de muncă în economie, dar pandemia a distrus circa 15% din locurile de muncă din SUA în doar două luni. Din mai până azi economia a reuşit să recupereze doar jumătate din acele locuri de muncă, iar Trump se apropie de alegerile prezidenţiale din data de 3 noiembrie cu un palmares sumbru: cea mai puternică deteriorare din piaţa muncii din istoria preşedinţilor americani.

Pentru comparaţie, în acest moment al mandatului preşedintelui Obama, piaţa muncii înregistra o creştere de 0,4%. El a devenit preşedinte într-un moment în care economia pierdea sute de mii de locuri de muncă.

În ceea ce priveşte bursa, cel mai lung ciclu de creştere a început la scurt timp după ce Obama a devenit preşedinte şi a continuat şi pe parcursul mandatului lui Trump. Investitorii s-au bucurat de facilitatea fiscală pentru corporaţii introdusă în 2017, iar bursa a continuat să crească, chiar dacă războiul comercial lansat de Trump împotriva Chinei a generat fluctuaţii.

La începutul pandemiei, indicele S&P 500 s-a prăbuşit cu 34% într-o singură lună, înainte de a-şi reveni pe perioada verii. În data de 28 octombrie, indicele S&P 500 înregistra o creştere totală de 44% înregistrată de la începutul mandatului Trump.

Prin comparaţie, S&P 500 a înregistrat o creştere de 75% sub mandatul lui Obama şi una de 63% sub mandatul lui Clinton, în acest punct al mandatelor lor.