Gabriela Alexandrescu, Salvaţi Copiii: Din ce în ce mai mulţi elevi vor fi excluşi de la actul educaţional şi fie vor abandona direct şcoala, fie vor avea un decalaj educaţional de nerecuperat

Autor: Ramona Cornea 02.11.2020

„În condiţiile în care 41% dintre elevii de 15 ani s-au dovedit a fi analfabeţi funcţional, iar într-un singur an şcolar aproape 45.000 de copii au abandonat şcoala şi 12% dintre copiii cu vârsta învăţământului obligatoriu se aflau în afara educaţiei la începutul acestui an calendaristic, impactul crizei generate de COVID-19 nu face decât să adâncească problemele din sistemul românesc de educaţie.“

Pandemia şi efectele sale s-au suprapus peste o serie de vulnerabilităţi preexistente şi chiar şi înainte de pandemie accesul la o educaţie de calitate al copiilor din România era departe de a fi asigurat, afirmă Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România.

„În condiţiile în care 41% dintre elevii de 15 ani s-au dovedit a fi analfabeţi funcţional, iar într-un singur an şcolar (2018-2019) aproape 45.000 de copii au abandonat şcoala şi 12% dintre copiii cu vârsta învăţă­mântului obligatoriu se aflau în afara educaţiei la începutul acestui an calendaristic, ne putem da seama că impactul crizei generate de COVID-19 nu face decât să adâncească problemele din sistemul româ­nesc de educaţie“, a declarat Gabriela Alexandrescu pentru ZF. Tot mai mulţi elevi fie vor abandona şcoala, fie vor avea un decalaj educaţional de nerecu­perat având în vedere că mulţi dintre elevi nu au resursele necesare pentru a participa la cursurile online, crede ea.