Costul celei de-a doua carantine din Germania: Economiştii avertizează că cei 10 miliarde de euro promişi business-urilor afectate nu vor fi suficienţi

Autor: Eduard Ivanovici 07.11.2020

Într-un efort de controlare a numărului de infecţii cu coronavirus, Germania a intrat marţi în a doua perioadă de carantină de anul acesta, măsurile fiind mai puţin severe decât cele aplicate în martie şi aprilie.

Totuşi, impactul generat de restricţii asupra business-urilor va fi semnificativ, în special pentru sectoarele de agrement şi entertainment şi lucrătorii independenţi, scrie Deutsche Welle.

Cancelarul Angela Merkel a anunţat săptămâna trecută că afacerile afectate vor primi 10 miliarde de euro pentru a trece cu bine peste perioada de lockdown. Astfel, firmele cu maxim 50 de angajaţi şi liber profesioniştii vor încasa până la 75% din salariu.

Însă ajutorul este modest prin comparaţie cu pachetul anunţat la începutul pandemiei, în valoare de 750 de miliarde de euro.

„Cel mai probabil, a doua carantină va genera efecte negative şi pentru alte sectoare, cum ar fi retail-ul, de vreme ce o bună parte din oameni vor rămâne acasă chiar dacă le este permis să intre în centrele comerciale”, spune Tobias Hentze, senior economist în cadrul Institutului German pentru Economice, adăugând că şansele ca măsurile să fie extinse sunt destul de mari.

În consecinţă, noile restricţii pot reprezenta ultima picătură pentru retailerii germani, care se bazează masiv pe săptămânile dinainte de Crăciun şi Anul Nou.

Autorităţile deţin o rezervă de 50 de miliarde de euro în cazul în care măsurile vor fi extinse şi în luna decembrie, însă guvernul nu este sigur că retailerii, restaurantele, sălile de fitness şi cinematografele vor fi protejate în primele luni din 2021, când profiturile vor fi deveni o amintire îndepărtată.