Piaţa auto începe să recupereze şi în octombrie volumele, iar declinul pe 2020 scade sub pragul de 30%. Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 14% în octombrie faţă de aceeaşi lună din 2019 ajungând la 14.100 de unităţi, după un avans de 73% raportat şi în septembrie

Autor: Bogdan Alecu 04.11.2020

Înmatriculările de autoturisme noi au atins în octombrie un volum de aproape 14.100 de unităţi, în creştere cu 14% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Creşterea din octombrie vine după o lună septembrie foarte bună, cu un avans de 73%, creştere pusă pe seama unei luni atipice în perioada similară din 2019.

În septembrie anul trecut înmatriculările de maşini noi s-au prăbuşit deoarece în august a existat o creştere puternică după ce la 1 septembrie era programată schimbarea normei Euro, iar dealerii nu voiau să rămână pe stoc cu maşini neînmatriculate pe vechea normă.