Când încep lucrările la cel mai scump tronson al autostrăzii Sibiu – Piteşti, care valorează circa 1 mld. euro? CNAIR a scos la licitaţie secţiunea Cornetu-Tigveni, candidaturile sunt aşteptate până pe 10 noiembrie

Autor: Miruna Diaconu 07.11.2020

Tronsonul scos la licitaţie de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va avea o lungime de 37,4 km şi durata contractului va fi de 12 luni de proiectare şi 45 de luni de execuţie.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos recent la licitaţie secţiunea 3 Cornetu – Tigveni a autostrăzii Sibiu – Piteşti. Acesta este cel mai scump tronson al autostrăzii ce va lega centrul şi vestul ţării de reţeaua europeană de autostrăzi, valorând circa 5,3 miliarde lei (un miliard euro), bani proveniţi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Termenul de depunere a ofertelor de către constructori este de 10 noiembrie, conform CNAIR, iar în ipoteza în care nu vor exista contestaţii, semnarea contractului va avea loc în luna mai a anului viitor.

Conform SEAP - Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – durata contractului este de 133 luni, dintre care 14 luni reprezintă perioada de proiectare, 59 de luni perioada de execuţie şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor. Astfel, acest tronson ar putea fi pus în funcţiune în peste cinci ani, în cazul în care nu vor exista contestaţii la finalul procedurii de achiziţie publică.

Totuşi, datele de la SEAP nu corespund cu datele de la CNAIR, conform cărora durata contractului va fi de 12 luni de proiectare şi 45 luni de execuţie, adică peste patru ani va putea fi pusă în funcţiune.

Dacă nu vor exista contestaţii pentru procedura de achiziţie publică există posibilitatea ca secţiunea 3 din autostrada Sibiu-Piteşti să fie gata în cinci ani. Dar problema intervine atunci când se vor depune contestaţii, care pot fi închise chiar şi după câţiva ani, lucru ce ar putea pune în aşteptare începerea lucrărilor la secţiunea Cornetu – Tigveni din autostrada Sibiu – Piteşti.

 Acest tronson este cel mai scump din Autostrada Sibiu – Piteşti, ceea ce ar putea însemna o luptă grea a constructorilor pentru câştigarea acestui contract şi un lung şir al contestaţiilor.

Secţiunea scoasă la licitaţie de CNAIR va cuprinde 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/galerie, nod rutier Cornetu şi Nod rutier Văleni, ecoduct în zona localităţii Călineşti.

Autostradă Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km, fiind împărţită în cinci loturi, care vor lega Centrul şi Vestul ţării de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o importantă parte a Coridorului 4 Paneuropean.

Discuţiile despre construcţia Autostrăzii Sibiu-Piteşti  sunt vechi cam de 20 de ani. Tronsonul face parte din A1, autostradă care ar trebui să unească Bucureştiul cu Autostrada M43 din Ungaria, prin punctul de frontieră Nădlac. Ceea ce numim azi A1 este segmentul Bucureşti – Piteşti (construit în timpul comunismului). De la Piteşti autostrada ar trebui să continue spre Sibiu, Sebeş, Deva, Lugoj, Timişoara, Arad şi Nădlac. Segmentu Sibiu-Piteşti (122 de kilometri) este cel mai greu de construit, dar şi cel mai scump, pentru că traversează munţii. Acum drumul preferat de la Sibiu la Piteşti trece pe Valea Oltului, iar circulaţia este mereu îngreunată pentru că este preferată de autocamioane, inclusiv cele ale Dacia-Renault, companie care cere de ani de zile construirea autostrăzii.