Bonusurile şi dividendele devin mărul discordiei dintre bănci şi gardienii economiei europene

Autor: Catalina Apostoiu 04.11.2020

Judecând după cele mai mari bănci ale sale, nici nu ai zice că Europa este prinsă în ghearele unei pandemii din ce în ce mai neiertătoare, notează Bloomberg.

Zece dintre cele mai mari bănci ale regiunii au pus deoparte cea mai mică sumă pentru credite îndoielnice de la începutul pandemiei, iar unele dintre acestea se laudă cu soliditatea financiară pentru a încerca să convingă autorităţile să le permită să-şi reia plata dividendelor.