ZF Investiţi în România! Un proiect ZF & CEC Bank. Piaţa industrială poate atrage noi investiţii, atât în dezvoltare, cât şi în producţie. WDP, al doilea cel mai mare proprietar şi dezvoltator de spaţii industriale, este în discuţii cu investitori pentru deschiderea unor noi unităţi de producţie, iar consultanţii de la CBRE se aşteaptă la noi intrări de investitori

Autor: Bogdan Alecu 08.11.2020

Trimestrul al treilea a adus o activitate crescută pe sectorul spaţiilor industriale, unde companiile din retail şi servicii aferente, respectiv curierat şi logistică, au închiriat peste 300.000 mp, având o pondere de 50% din totalul tranzacţiilor, dublu faţă de anul 2015.

„Ne aşteptam ca 2020 să fie unul foarte bun, dacă nu chiar unul record din punctul de vedere al închirierilor. Avem în acest moment cifre pe 9 luni unde vorbim de 600.000 mp închiriaţi. Noi ne aşteptăm la 150.000 mp închiriaţi în trimestrul al patrulea, ce ar duce suprafaţa totală la 750.000 mp. Numai noi avem 100.000 mp mandate pentru retaileri care vor să închirieze spaţii industriale, iar cele mai multe se vor închide până la finalul anului. 2017 şi 2018 cu 650.000 mp au fost anii record până acum. Cu menţiunea că asta se datorează retailului care a crescut ca pondere în ultimii 5 ani, de la 25% în 2015 la 50% acum. Asta pentru că stocul de retail modern, alături de FMCG a crescut cu

2 mil. mp în această perioadă“, spus Răzvan Iorgu, managing director al companiei de consultanţă imobiliară CBRE. În plus, o altă sursă de creştere a fost comerţul online, care a crescut de cinci ori în ultimii cinci ani, de la 3,5 mld. euro în 2015 la 18 mld. euro anul acesta.

„Industrialul este acum vedeta pieţei de real estate, vorbim de o creştere a comerţului online în România, o creştere chiar accelerată şi de producţie şi retail de contracte mai lungi, de 7-10 ani, ce reprezintă o stabilitate pentru piaţa locală şi atrage investitori“, a spus Răzvan Iorgu.

În ceea ce priveşte planurile WDP, dezvoltatorul continuă extinderea pe piaţa locală, în ciuda unui 2020 dificil.

„Nu avem planurile date peste cap. Proiectele merg mai departe, nu avem niciun şantier blocat şi sperăm să rămânem în acest stadiu. Am extins atât depozitele logistice cât şi sunt discuţii pentru extinderea şi a unităţilor de producţie, iar industria automotive din portofoliul nostru este la acelaşi nivel de comenzi, poate doar uşor diminuat, dar în linie cu anii anteriori“, a spus Dana Bordei, director comercial al WDP. Ea estimeză că anul 2021 va fi unul ponderat, dar unul în care va creşte. Sunt companii de producţie şi de logistică în căutare de spaţii pentru a se extinde.

„Noi suntem dezvoltaţi echilibrat atât pe logistică cât şi pe producţie. Din portofoliu spaţiile de producţie reprezintă 25%, iar cele de logistică 75%. Producţia întotdeauna foloseşte o suprafaţă mai mică, dar suntem deschişi în a dezvolta ambele ramuri. Producţia reprezintă un domeniu mai sănătos deoarece este mai greu să relochezi o unitate de producţie decât un depozit. Dar şi depozitele sunt acum personalizate cu operaţiuni specializate cu multă automatizare, iar şi aceste noi centre dezvoltate sunt mu multă valoare adăugată“, a subliniat Dana Bordei.

Ea spune ca WDP are mai multe discuţii pentru noi unităţi de producţie.

„Aici însă vedem şi efectele pandemiei deoarece factorii decizionali nu sunt în România, iar călătoriile s-au efectuat mai greu în această perioadă, iar multe discuţii sunt purtate online, însă factorii de decizie trebuie să viziteze oraşele, să se întâlnească cu autorităţile. Avem cereri pentru zona de vest a ţării, dar şi Bucureşti-centru, mai puţin pentru Moldova. Companiile mari consumatoare de forţă de muncă se vor uita la Moldova şi sudul ţării, dar cele mai multe se uită spre România spre vest, unde producţia implică mai multă automatizare iar costurile de transport reprezintă un procent mai important“, a subliniat Dana Bordei.

WDP are acum aproximativ 1 mil. mp de spaţii livrate şi funcţionale şi 320.000 mp în construcţie sau fază de proiect. „Semnat ajungem la 1.320.000 mp. În 2021 vom contrui cel puţin 200.000 – 300.000 mp din discuţiile curente“.

Miza acum o reprezintă intrarea de noi jucători, iar dincolo de companiile locale, Element Industrial şi Global Vision, sunt şi fonduri de investiţii interesate de piaţa locală.

„Depinde de piaţa de achiziţii de pe piaţa de industrial. Depinde şi de intrarea de noi jucători. Miza noastră este să aducem doi noi jucători, avem două mandate pe investment pe care lucrăm şi este sănătos să existe mai mulţi investitori pe piaţă, să existe şi fonduri de investiţii nu numai dezvoltatori. Noi ne aşteptăm ca ponderea CTP şi WDP să scadă în timp. Pentru o piaţă sănătoasă este bine să avem intrări noi şi fonduri de investiţii care să investească în industrial“, a spus Răzvan Iorgu.

La nivelul trimestrului al treilea rata de spaţii libere în industrial este de 6,6%, în timp ce în Bucureşti aceasta a urcat spre 8%.

 

WDP în cifre

►5 mil. mp va avea stocul de industrial la nivel naţional până la final de 2020, din care WDP deţine 20%

►600.000 mp de spaţii industriale tranzacţionate în primele 9 luni pe piaţa locală

►2 mil. mp reprezintă creşterea stocului de spaţii pentru retail modern plus FMCG în ultimii 2 ani