Ajutor de stat de 150 mil. euro aprobat României de Comisia Europeană pentru investiţii în tranziţia de la combustibili fosili la sisteme de încălzire bazate pe surse regenerabile

Autor: Iulian Anghel 09.11.2020

„Pentru a debloca potenţialul sistemelor de încălzire centralizată de a contribui la tranziţia către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, Planul de Investiţii a oferit statelor membre mai multă flexibilitate în ceea ce priveşte acordarea de sprijin pentru producerea de energie termică, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat“.

Comisia Europeană a aprobat cererea României de a oferi sprijin public în valoare de până la 750 de milioane de lei (150 de milioane de euro), pentru construirea şi/sau modernizarea mai multor instalaţii de producţie şi reţele de distribuţie a energiei termice. Ajutorul preconizat ar urma să fie acordat sub forma unor granturi directe finanţate din fondurile structurale ale UE gestionate de România.

Comisia a aprobat cererea României, considerând că măsura de ajutor are ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în instalaţiile de producţie a energiei termice cu până la maximum 60 MW echivalent termic, permiţând astfel tranziţia de la utilizarea combustibililor fosili (cărbune, gaze naturale) la utilizarea exclusivă a surselor regenerabile de energie, cum ar fi biogazul, biomasa şi energia termică geotermală.