După Afaceri. Un designer ce a studiat şi lucrat în Elveţia şi-a lansat propriul brand şi creează bijuterii pe care le vinde în România, Franţa şi în Cipru

Autor: Cristina Roşca 09.11.2020

Designerul de bijuterii Claudia Agheorghiesei îşi pune începuturile în domeniu pe seama unor circumstanţe fericite. Ea a studiat economia în Elveţia, unde a ajuns să şi lucreze în industria orologeră de lux, moment în care a decis să continue pe acest drum şi şi-a lansat propriul brand – Claudia Florentina.

„Terminasem un master în economie la Universitatea din Geneva - «Maîtrise universitaire en gestion d’entreprise» -, iar Yvan Arpa, cunoscut ca unul dintre cei mai avangardişti creatori de ceasuri contemporane, îşi creiona o nouă echipă pentru a lansa compania Luxury Artpieces, sub umbrela căreia a dezvoltat mărci precum Artya sau Black Belt. Acelei echipe m-am alăturat şi eu pentru scurt timp“, spune Claudia Agheorghiesei.