ZF TECH DAY. Bogdan Ivaşcu, Asus România: Vânzările de PC-uri au explodat în pandemie. Peste 50% creştere în cantitate în primele 9 luni şi peste 60% în valoare

Autor: Ioana Nita 13.11.2020

„Am avut o lună septembrie care aproape a egalat o lună noiembrie dintr-un an normal.“

Piaţa locală de PC-uri a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o creştere explozivă, atât din punct de vedere cantitativ - peste 50%, cât şi valoric - peste 60%, în contextul pandemiei care pe de-o parte a forţat multă lume să se digitalizeze, iar pe de altă parte a crescut nevoia pentru echipamente IT mai performante în condiţiile „work from home“ şi „study from home“. Cererea crescută a pus presiune pe producătorii de PC-uri şi a golit stocurile retailerilor.

„Până la nivel de septembrie se pare că cererea a crescut cu peste 50% cantitativ, iar valoric observăm o creştere de peste 60%. În toată această perioadă de nouă luni au existat şi vârfuri de cerere - am văzut de curând o lună septembrie care în materie de vânzări rivalizează cu o lună noiembrie dintr-un an obişnuit, lună noiembrie în care de obicei avem evenimente de vânzări cum ar fi Black Friday sau alte promoţii semnificative ca şi pondere în vânzările totale dintr-un trimestru şi chiar dintr-un an“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day Bogdan Ivaşcu, country manager pentru Asus în România. Compania taiwaneză, unul dintre marii producători de PC-uri şi componente la nivel global, a reuşit însă să înregistreze o creştere mai mare decât media pieţei locale până acum anul acesta.

„Am beneficiat de o linie de aprovizionare relativ stabilă până în momentul de faţă, însă până la finalul anului sunt estimate mai multe întârzieri ale comenzilor. Deci dacă până acum am reuşit să creştem peste media pieţei, cu siguranţă nu vom putea face faţă cererii la acest nivel şi nu este vorba neapărat de o situaţie locală, ci de o situaţie la nivel mondial. Cu siguranţă toate pieţele sunt afectate, inclusiv cea din România“, a punctat el.

În aceste condiţii, Asus România va încheia anul acesta cu vânzări mai mari cu circa 20-30% faţă de 2019, totul depinzând de cât de mult va reuşi subsidiara locală să livreze din comenzile primite până la finalul anului. Cel mai bun canal de vânzări de pe plan local pentru Asus anul acesta a fost canalul B2C (business to consumer), însă şi pe segmentul B2B s-au înregistrat creşteri în funcţie de nevoile pe care le-au avut companiile astfel încât să se adapteze restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei.

„Cererea a evoluat de-a lungul anului. Dacă într-o primă fază - primăvară, trimestrul al doilea, cererea a fost axată pe laptopuri de buget, ulterior cerinţele clienţilor au crescut, iar preţul mediu al unui laptop a crescut la peste 3.000 lei. O creştere semnificativă am observat-o în zona produselor cu specificaţii mai avansate - laptopuri de gaming şi laptop-uri premium. Pe măsură ce <<work from home>> şi <<study from home>> s-a extins se pare că cerinţele s-au mutat spre laptopuri mai performante“, a explicat Bogdan Ivaşcu.

Cererea crescută de PC-uri de anul acesta nu va putea fi însă onorată complet până la finalul lui 2020, astfel că o parte dintre vânzări se vor contoriza abia în 2021. Astfel, piaţa locală de PC-uri va înregistra cel mai probabil un avans de circa 30% per total anului acesta, şi va continua să înregistreze creşteri şi în 2021.

„Sin cauza problemelor de producţie - sunt diferite componente lipsă în China, este posibil ca până la final de an piaţa să arate un pic altfel, să nu înregistrăm aceeaşi rată de creştere de 50% ca până acum. Probabil anul acesta vom avea o creştere de circa 30% a pieţei, o parte din cerere mutându-se în 2021 - proiecte guvernamentale, locale şi naţionale. Atunci, o parte din ce ar fi trebuit să se înregistreze anul acesta va trece în anul următor şi de aceea creşterea de anul acesta va fi împărţită pe doi ani probabil. Anul următor cred că va fi în continuare un an cu creştere, nu cred însă că va fi mai mare decât anul acesta“, a conchis şeful Asus România.