Închistarea conceptuală a actualelor programe de guvernare

   În preajma alegerilor parlamentare este cât se poate de normal dar şi necesar să cuoaştem intenţiile de guvernare ale diverselor partide. Deşi nu mai este decât aproximativ o lună până la ziua votului, noi românii alegători dispunem spre informare şi analiză doar de două programe complete de guvernare, cel al PNL-ului şi cel al PSD-ului. În rest, doar idei şi declaraţii trunchiate ale celorlalte partide, dovadă că nu dispun de programe complete ci doar de intervenţii punctuale în talk-show-uri.

  Programul PNL de ”reclădire” a României arată bine din punctul de vedere al elaborării literare. Este bine scris şi relativ uşor de parcurs de orice alegător indiferent de gradul său de pregătire. Accentul principal este pus pe investiţii, mai ales pe investiile  grandioase în infrastructură. Susele de finanţare nu sunt însă deloc grandioase, bazându-se aproape în totalitate pe fondurile europene.

  Programul PSD este, şi el, bine scris cu accente narative menite să coopteze atenţia şi celor care nu mai cred în promisiuni cifrice relativ la kilometri de autostradă sau număr de spitale, creşe şi şcoli. Accentul  programului este pus pe aspecte ale politicii sociale, aruncând cu generozitate în stânga şi în dreapta bani pentru indemnizaţii, ajutoare şi salarii sociale. Din păcate, programul nu poate demonstra credibil existenţa unei surse de finanţare viabilă şi sustenabilă pentru aceste cheltuieli.             

   PSD propune şi un program-platformă de luptă împotriva pandemiei elaborat de proaspătul membru al partidului dr. Alexandu Rafila. Este greu de înţeles de ce dr. Rafila a aşteptat momentul intrării în politică pentru a ne dezvălui ideile sale. Era mai uman şi moral ca preţioasele sale idei să fie făcute publice, în avantajul tuturor românilor de la începutul pandemiei şi nu de la începutul carierei sale politice dar, mai bine mai târziu decât niciodată.

  Diferite ca orientare dar asemănătoare prin incapacitatea amândurora de a aduce un grad mai înalt de credibilitate prin identificarea precisă şi sustenabilă a surselor de finanţare pentru promisiunile făcute, programele acestor două  mari partide mai au o trăsătură comună: închistarea conceptuală relativ la una dintre cele mai importante şi actuale probleme ale economiilor naţionale.

  Este evident că ambele programe nu pot depăşi o barieră conceptuală în ceea ce priveşte orientarea şi direcţiile de dezvoltare a  economiei naţionale într-un cadru global.

  Globalizarea este un fenomen mai vechi dar capătă noi valenţe în perioada post criza pandemică. Participarea la circuitul economic globalizat nu poate fi minimizată chiar în condiţiile în care ponderea României la piaţa globală este mică deoarece efectele relaţiilor de dependenţă a factorilor de producţie nu ocoleşte nicio economie naţională oricât de mică ar fi.

   Devine absolut obligatoriu ca orice program de guvernare să manifeste o atenţie deosebită problematicii adaptării economiei naţionale la tendinţele şi evoluţiile economiei globale.

   Din păcate, nici unul dintre programele de guvernare prezentate în alegeri de către cele două mari partide nu acordă atenţie acestor tendinţe remarcate în actuala perioadă la nivelul economiei globale. Nu conţin nici idei sau măcar informaţii cu privire la modul în care intenţionează să trateze adaptarea economiei noastre la schimbările survenite în context global.

  Racordarea şi adaptarea economiei româneşti la economia globală suferă un proces de inchistare conceptuală în sensul în care acestea sunt reduse şi schematizate quasi linear doar la apartenenţa la piaţa unică europeană şi la respectarea setului de reglementări elaborate la nivelul instituţiilor europene.

  Alegoric vorbind, programele arată o reducere a gândirii geo-economice doar la spaţiul restrâns al unei camere întunecate cu un singur geam şi uşă închisă. Geamul are o vedere orientată strict spre UE iar uşa prin care s-ar putea ”ieşi în lumea largă a globalizării” este încuiată şi zăvorâtă cu ”lacătul” unui comportament apatic şi  provincial.

  Ieşirea din ”camera” îngustă a provincialismului european în care ne complacem de mai bine de două decenii devine o necesitate absolută a modelului de dezvoltare pe care România ar trebui să şi-l conceapă cât mai rapid pentru a putea face faţă dificultăţilor importante pe care le impune criza coronavirus.

  Ce tendinţe şi ce orientări se remarcă actualmente în contextul economiei globale şi cum ar trebui să le interpretăm în folosul nostru?

  Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:

1. Încetinirea ritmului de desfăşurare a relaţiilor şi fluxurilor comerciale internaţionale ceea ce a generat chiar apariţia în literatura occidentală a unei denumiri sugestive pentru acest fenomen: ”marche de l’escargot” (mers de melc)

Comerţul mondial va continua să se confrunte cu turbulenţe severe în 2019 şi 2020, după o creştere mai slabă decât se preconiza în 2018, din cauza tensiunilor comerciale în creştere şi a incertitudinii economice crescute. Potrivit economiştilor OMC, după o scădere de 3% de la an la an în primul trimestru al anului 2020, volumul comerţului internaţional a scăzut cu 18,5% în al doilea trimestru, potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului publicate la 23 iunie 2020. ”Perioada din martie până în iunie este, desigur, perioada în care impactul epidemiei asupra activităţii globale a fost deosebit de puternic, având în vedere măsurile de izolare a populaţiilor. Căderea comerţului la care asistăm astăzi este fără precedent, ar fi cea mai puternică din istorie" (vezi: L’UsineNouvelle” 24/06/2020).

  Această cădere analizată la nivelul OMC, nu are aceeaşi intensitate de la o zonă geografică la alta.

  De remarcat că în alte zone geografice s-au înregistrat rezultate mai bune.

  De exemplu, comerţul intraasiatic a reprezentat 46% din exporturile din ţările regiunii în 2019, în creştere cu 28% în perioada 2016-2018. Este de remarcat şi faptul că economia Chinei continuă să crească chiar în condiţii de pandemie. A doua economie a lumii a crescut cu 4,9% în cel de-al treilea trimestru, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019.

   Ce concluzie ar putea fi extrasă din această situaţie: este necesar, dar şi posibil, ca pierderile pe care le-am avea din încetinirea sau chiar reducerea ritmului raporturilor noastre comerciale tradiţionale cu UE să fie compensate sau măcar atenuate de o orientare mai importantă spre zona extracomunitară. Ne-am apropia de o zonă nu numai mai puţin afectată de recesiune, dar şi mai puţin ”contagioasă” din punctul de vedere al propagării efectelor crizei.

  Pentru România, problema este mai gravă decât cea a altor ţări membre UE datorită ponderii excesiv de mare a raporturilor noastre exclusiv cu zona UE. Astfel, exportul şi importul României se desfăşoară, cu precădere, cu statele europene (87,8% din total export şi, respectiv, 88,5% din total import). Comerţul intracomunitar (cu cele 27 ţări membre ale UE) reprezintă o pondere de 76,7% la export şi de 74,8% la import

  Ar trebui să luăm exemplul altor ţări membre care şi-au extins mult relaţiile comerciale extracomunitare tocmai pentru a beneficia de avantajele relaţiilor cu zone ecomnomice dinamice.

2. Manifestarea protecţionismului cu caracter politic.

  Protecţionismul se manifrstă, stricto senso, prin impunerea de bariere tarifare şi netarifare. În ultima perioadă se remarcă însă şi impunerea unor bariere de natură politică care apropie protecţionismul de ceea ce numim embargo.

  De la începutul mandatului său, preşedintele american Donald Trump a ales să protejeze tehnologia americană şi proprietatea intelectuală în faţa progreselor  chineze, indiferent de preţul efectelor economice. Este motivul pentru care Donald Trump a făcut apel la măsuri şi instrumente politice, chiar dacă însăşi insteresele economice americane erau prejudicate.

  Din punct de vedere al istoriei economice un astfel de ”protecţionism” este foarte rar intâlnit, în afara unor situaţii speciale din perioada ”războiului rece şi a cortinei de fier”.

  Obiectul acestui dosebit act protecţionist îl reprezintă Compania Huawei.

  Huawei este lider incontestabil în reţelele de telecomunicaţii, avansul său tehnologic în reţeaua 5G fiind estimat la doi ani înainte de termen. Excluderea sa din Statele Unite, dar şi din Japonia, Australia, Noua Zeelandă şi Canada nu face decât să încetinească expansiunea sistemului 5G şi generează efecte economice negative semnificative.

 Cum se explică măsurile luate de către Donald Trump care, în mod evident, contrazic regulile liberei concurenţe pe care le înlocuieşte cu decizii politice?

Desigur, Donald Trump nu poate accepta să fie depăşit de China din punct de vedere al inovării şi tehnologiei deoarece  Trump şi-a bazat campania electorală pe politica  pe promovare a Americii ca lider de necontestat. Prin urmare, este important să arate că nu se teme de China şi de puterea sa de piaţă, ci şi că o poate ataca şi câştiga pieţe.

Aurul de mâine va fi inteligenţa artificială şi 5G; mizele sunt mari, iar ordinul executiv al lui Trump  (pe 15 mai ac, Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care interzice companiilor americane de telecomunicaţii să lucreze cu companii considerate a fi un pericol pentru securitatea naţională) va favoriza puternic companiile americane precum Facebook şi Google în cursa tehnologică. Într-adevăr, prin semnarea acestui decret, preşedintele american vrea să pună capăt influenţei tehnologice a Chinei şi să o împiedice să devină numărul unu mondial. Ca urmare, Huawei, flagship-ul national al Chinei, ca cea mai avansata companie high-tech pentru dezvoltarea si implementarea tehnologiei 5G, devine o ţintă politică ideală.

  Paradoxal, companiile americane sunt în pericol de a pierde o mulţime de bani, ca urmare a acestui ordin executiv, şi unele firme mari, cum ar fi Broadcom, Skyworks, Intel şi Texas Instruments au deja consecinţe negative directe.

    De exemplu, Skyworks a trebuit să oprească furnizarea de piese către Huawei ceea ce a condus la o scădere bursieră de 12%. În ceea ce priveşte Qualcomm şi Qorvo, acestea au încetat să mai livreze comenzi de procesoare către Huawei, suportând importante pierderi deoarece aceste livrări reprezentau 50% din producţia Qorvo. (vezi: Jules Devie :”Trump contre la Chine.Les consequences de protectionnisme sur l’economie amricaine” sept.2020)

 

   Europa se luptă să-şi găsească locul în contextul creat de măsurile protecţionist-politice ale administraţiei ameericane deoarece dacă Huawei şi alte grupuri chineze majore ar fi interzise din proiectul 5G în Europa, pierderile ar fi majore. Într-adevăr, pierderea este estimată la 55 de miliarde de euro şi aproape doi ani de întârziere în e implementarea reţelei.

 În faţa unei astfel de perspective negative din punct de vedere financiar şi tehnologic se pun analize aprofundate şi căutarea unor soluţii care să ridice raportul imnvestişional cost/beneficiu la valori optime mai ales că în acest moment, dependenţa tehnologică este prea puternică pentru a ţine Huawei departe de implementarea 5G pe continent european.

  Dupa ce a lansat un boicot si a oprit aprovizionarea de la Huawei pentru telefoanele 5G din Marea Britanie in mai 2019, Vodafone  anunţat că a semnat un nou proiect în Spania care prevede o  colaborare cu Ericsson şi Huawei pentru a implementa tehnologia 5G în 15 oraşe spaniole, dintre care cele mai importante sunt Sevilla, Madrid, Valencia şi Barcelona.Această inversare a deciziei Vodafone pare să arate importanţa Huawei în viitorul tehnologiei şi al dezvoltării reţelelor de date. Este o dovadă că Huawei a devenit indispensabil în Europa .

 În condiţiile în care Franţa are nevoie de implementarea rapidă a tehnologiei 5G pentru a asigura cel mai bun acces tehnologic al  companiilor sale, preşedintele Emmanuel Macon a declarat că ”nu doreşte să blocheze gigantul chinez. Ca urmare, companiile franceze ar trebui să continue să lucreze cu Huawei.”

Operatorii de telefonie francezi au un acord de principiu cu grupul chinez, care este numărul unu în reţeaua de telefonie mobilă din Franţa. Potrivit acestor operatori, Huawei nu are acces la nucleul reţelei, deci nu există niciun risc de spionaj industrial.

Macron a mai adăugat că ”nu este momentul să iniţiem un război tehnologic cu o altă ţară, deoarece Franţa nu suspectează Huawei de spionaj”.

  ”Rezultatul  alegerilor prezidenţiale americane, oricare va fi acesta, nu va avea un impact comercial major pentru Europa, pentru care Statele Unite nu mai constituie un partener amical, a afirmat  ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, transmite AFP. Nu trebuie să ne facem nicio iluzie. Statele Unite nu mai sunt deja de foarte mulţi ani un partener amical al statelor europene, a explicat Le Maire. Suntem în rivalitate, câteodată în confruntare, când suntem ameninţaţi cu sancţiuni, când suntem loviţi de sancţiuni americane. Singurul pivot al reflecţiei americane este China, este relaţia lor cu China şi, mai larg, cu Asia, a remarcat Le Maire. Europa este de acum pentru Statele Unite o variabilă de ajustare, potrivit lui Le Maire, care a chemat statele europene să ”conştientizeze” această realitate şi să construiască o suveranitate europeană”

  După cum se vede, protecţionismul politic promovat de către administraţia Trump crează efecte perverse în plan economic şi nici nu întruneşte o unanimitate în rândul ţărilor europene.

   România, ca membră a Uniunii Europene dar şi ca partener strategic militar cu SUA nu poate omite nici unul dintre punctele de vedere aflate în joc, cel european şi cel american, ceea ce necesită o analiză profundă a modului cum se interpretează, în propriul interes naţional, momentele în care se cere o echilibrare a raportului dintre anjagamentele politice şi interesele economice.

 Programele de guvernare pe care principalele partide politice ni le prezintă nouă, alegătorilor români, trebuie să clarifice acestă problemă esenţială a dezvoltării  noastre, mai ales în actuala situaţie de criză : ne orientăm relaţiile economice externe în funcţie de angajamente politice faţă de alte ţări sau în funcţie de interesele noastre economice? 

---

Mircea Cosea este profesor universitar, doctor in stiinte Economice.
Intre 1973-1980 a fost expert pe probleme de prognoza economica si macroeconomie la Comisia Economica ONU pentru Europa de la Geneva.
In calitatea pe care a detinut-o, de prim vice prim ministru, presedinte al Consiliului pentru Reformã si Strategie Economicã (1993-1996), a avut un rol hotãrator in punerea bazelor economiei de piatã in Romania prin crearea pietei de capital.
A reprezentat Romania in negocierile cu Banca Mondialã si Fondul Monetar International; a fost observator si deputat in Parlamentul European.
Fost deputat in Parlamentul Romaniei, membru al Comisiei pentru Muncã si Protectie Socialã; a fost presedinte al Institutului National de Administratie .
A publicat manuale de economie, volume de scrieri si studii economice, precum si numeroase articole in publicatii romanesti si strãine.
Este presedintele Fundatiei pentru Studii de Prognozã si Strategie Economicã si presedinte de onoare al Asociatiei pentru Democratie, Educatie si Reconstructie.

---

Articolele de tip advertorial publicate pe site-ul www.zf.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu continut publicitar sau Opinia specialistului