După Afaceri. Tradiţionala ie românească a devenit un produs râvnit, motiv pentru care tot mai multe magazine specializate apar pe piaţă, creând o punte între artizanii locali şi clienţi

Autor: Cristina Roşca 10.11.2020

Ia, acea bluză specifică portului popular românesc, a devenit în ultimii ani un must have în garderoba oricărei femei care a regăsit această piesă vestimentară şi i-a oferit veleităţi noi. Mai exact, ea a fost reinterpretată pentru a fi potrivită nu doar la evenimente şi nu doar în anumite combinaţii, ci în viaţa de zi cu zi, alături de blugi şi pantofi sport sau într-o ţinută office, înlocuind fără probleme eterna cămaşă albă. De fapt, ce s-a întâmplat a fost un fenomen chiar mai amplu de atât, întregul port popular a fost scuturat de praful pe care îl aşternuse timpul şi a devenit, într-o eră a redescoperirii tradiţiilor, o modă sau la modă.

„Designul este doar o nişă dintr-un fenomen tot mai prezent de întoarcere la valorile tradiţionale, de revenire la ceea ce creează impresia de natural, autentic“, crede Antonia Negrău, fondatoarea brandului Aceeaşi Mărie, pe care îl descrie ca puntea de legătură dintre tradiţie şi modernitate.