Producătorul de lapte şi brânză Lactate Natura vrea să-şi majoreze capitalul social cu 10 mil. lei. Lactate Natura, înfiinţată în 1991, are o capacitate de prelucrare de peste 220.000 hectolitri de lapte/an

Autor: Florentina Niţu 10.11.2020

Lactate Natura din Târgovişte, pro­­ducătorul de lapte şi brânză deţinut ma­­joritar de SIF Oltenia, vrea să îşi ma­­joreze capitalul social cu 10 mi­li­oane de lei, până la 18,2 mi­lioane de lei, prin con­tribuţii în numerar de la acţionari, cu respec­ta­rea dreptului de pre­fe­rinţă al acţionarilor exis­tenţi la data de în­re­­gistrare care va fi sta­bi­lită ulterior de Consiliul de Administraţie, se arată într-un raport la Bursă.

Compania vrea să emită un număr maxim de 4 milioane de acţiuni noi cu valoarea nominală de 2,5 lei pe unitate, cu scopul de a obţine lichidităţi pentru diminuarea datoriilor şi pentru sus­ţinerea programului minimal de investiţii. Raportul de subscriere este de o acţiune nou emisă la fiecare 0,81 ac­ţi­une deţinută. După expirarea perioadei de exercitare a dreptului de preferinţă, acţiunile rămase nesubscrise vor fi oferite în piaţă, timp de 30 de zile de la închiderea primei etape, la un preţ de 2,51 de lei.