Startup-urile româneşti se pot înscrie în programul VTEX Accelerator, în cadrul căruia pot atrage investiţii de 10.000 de euro şi burse de finanţare

Autor: Alexandra Cepăreanu 10.11.2020

VTEX, una dintre cele mai mari platforme de e-commerce ce operează în 28 de ţări, lansează VTEX Accelerator, un proiect de accelerare şi incubare pentru startup-uri, ce are ca scop accelerarea dezvoltării pieţelor globale de comerţ digital, cu accent pe colaborare.

Programul VTEX Accelerator, în cadrul căruia şase startup-uri finaliste pot primi investiţii de 10.000 de dolari, acces la investitori de tip angel, burse de finanţare şi alte beneficii, include şi un program de cultivare a talentelor destinat celor care îşi doresc să-şi perfecţioneze cunoştinţele de comerţ digital.

Înscrierile aplicanţilor din România în cadrul VTEX Accelerator sunt deschise până pe 26 noiembrie.

„Aceste programe vor da o mână de ajutor celor interesaţi. (...) sperăm să încurajăm colaborarea, un element esenţial pentru supravieţuirea actuală şi viitoare a afacerilor de comerţ de pretutindeni”, a spus Marcos Pueyrredon, Global VP la VTEX, într-un comunicat de presă transmis de companie.

Astfel, programul VTEX Incubator se desfăşoară pe o perioadă de şase luni, fiind deschis pentru startup-urile înfiinţate recent, în ultima jumătate de an, care au deja conturat un plan sau un MVP (produs minim viabil) al soluţiei lor inovatoare.

„Se concentrează pe accelerarea ideilor de comerţ electronic într-o formă tangibilă şi pe stabilirea unei baze solide pentru soluţiile propuse.”

De asemenea, programul VTEX Accelerator are o durată de patru luni şi este destinat startup-urilor cu o vechime între 6 şi 12 luni care şi-au materializat deja ideile într-un MVP sau au deja o primă versiune a soluţiei.

„Pentru fiecare dintre cele două programe vor fi selectate câte trei startup-uri. Finaliştii vor fi anunţaţi pe 4 decembrie şi vor intra efectiv în programe pe 21 decembrie. Până la finalizarea acestora, vor beneficia de investiţii de 10.000 de dolari (equity-free grants), acces la angel - investors, expunere la evenimente de comerţ electronic, mentorat făcut de experţi în domeniu, burse finanţate integral, acces la spaţii de co-working şi instrumente VTEX”, se arată în comunicatul de presă.