ZF Live. Călin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group: Ne adaptăm businessul, încercăm să supravieţuim cu toate activităţile permise de autorităţi, ne concentrăm pe delivery şi pe take-away. Avem lichidităţi eficiente, de 83 mil. lei, care să ne ajute să trecem peste această perioadă

Autori: Robert Manea , Miruna Diaconu 11.11.2020

♦ Sphera Group, din acţionariatul căreia fac parte şi viitorii pensionari ai României prin fondurile de pensii Pilon II, are 495 mil. lei capitalizare ♦ De la începutul anului 2020, acţiunile au minus 34% pe o piaţă în scădere cu 8,5%.

Călin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), administrator al franci­zelor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, spune că businessul pe care îl conduce s-a adaptat la noile condiţii de activitate, astfel că livrările la domiciliu, dar şi serviciul de take-away au început să aibă o pondere importantă în totalul afacerilor. „De la caz la caz ne adaptăm businessul, este o perioadă în care toţi cei care ştiu să îşi adapteze businessul vor supravieţui. Încercăm să supravieţuim cu toate activităţile permise de autorităţi, delivery şi take-away. Vom încerca să maximizăm fiecare dintre aceste activităţi, ne vom adapta meniurile, vom adapta genul de servire, pentru a putea maximiza veniturile companiei“, spune Călin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group, în cadrul emisiunii de business ZF Live. Ieri după-amiază acţiunile SFG se depreciau cu aproape 2% pe o piaţă în scădere cu 0,5%. Compania, din acţionariatul căreia fac parte şi viitorii pensionari ai României prin fondurile de pensii Pilon II, are 495 mil. lei capitalizare.