Noile îmbolnăviri de COVID-19 s-au dublat de la o zi la alta, iar indicatorul pacienţilor decedaţi stabileşte un nou record: 177 de pacienţi au murit într-o singură zi

Autor: Georgiana Mihalache 11.11.2020

Pandemia de COVID-19 a atins ieri un nou record negativ, după ce 177 de pacienţi infectaţi cu noul virus au murit în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de decese de la debutul pandemiei în România. Cele mai multe decese au fost înregistrate la categoria de vârstă cuprinsă între 70 şi 79 de ani, iar pentru 17 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi, din datele autorităţilor.

În total, 7.304 pacienţi au fost confirmaţi cu noul virus ieri, o cifră dublă faţă de ziua de duminică, atunci când şi testarea a fost însă mai redusă. În secţiile de anestezie şi terapie intensivă sunt internaţi în prezent 1.093 de pacienţi. Din această săptămână au intrat în vigoare o serie de măsuri menite să limiteze răspândirea virusului, în încercarea de a stabiliza creşterea accelerată de cazuri din ultimele săptămâni.

Astfel, din 9 noiembrie purtatul măştii a devenit obligatoriu în toate spaţiile publice, elevii învaţă online, iar în intervalul orar 23-5 deplasarea se face doar pe bază de declaraţie pe proprie răspundere, similar cu perioada stării de urgenţă din aprilie.