Vreau din România. Florin Burculescu, preşedintele cooperativei Ţara Mea: E necesar să dublăm industria alimentară locală, iar criza generată de pandemie ne-a arătat asta. Industria alimentară din România este estimată la 10 mld. euro, iar potenţialul de creştere e uriaş

Autor: Cristina Roşca 13.11.2020

♦ Cooperativa agricolă integrată Ţara Mea, cu sediul în Vaslui, este cea mai mare din ţară după cifra de afaceri de peste 200 mil. lei şi numărul de membri ce se apropie de 1.000.

„E necesar să dublăm indus­tria alimentară locală, iar cri­za generată de pan­demie ne-a arătat asta. Pâ­nă la ea eram relaxaţi că dacă avem nevoie, putem cumpăra de oriunde mâncare. Când ne-a lovit pandemia, în primele două luni, când a trebuit să ne hră­nim singuri, am realizat nu avem de unde“, spune Florin Burculescu, preşe­din­tele cooperativei Ţara Mea, prezent în cadrul emi­siunii Vreau din România, realizată de Zia­rul Financiar în parteneriat cu Kaufland România.

El adaugă că nesiguranţa alimentară e destul de ridicată în România, mai exact facilităţile de producţie nu sunt la nivelul consumului. Din datele ZF, industria ali­men­tară totală e estimată la doar 10 mld. euro.