Antibiotice Iaşi a raportat venituri din vânzări de 203 mil. lei în primele nouă luni din an

Autori: Georgiana Mihalache , Daciana Ili 13.11.2020

♦ Pieţele internaţionale, motorul creşterii companiei ♦ Veniturile din vânzări la T3/2020 au scăzut cu 16% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, în condiţiile în care pandemia de COVID-19 a afectat întreaga piaţă.

Antibiotice Iaşi, cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc, a raportat venituri din vânzări de 203 mil. lei în perioada ianuarie-septembrie 2020, în scădere cu 16% faţă de T3/2019, potrivit raportului publicat de companie pe bvb.ro.

Consolidarea vânzărilor pe pieţele internaţionale a fost motorul de dezvoltare a afacerii, în contextul crizei sanitare provocată de pandemia de COVID-19. În această perioadă, Antibiotice a pus pe piaţă un dezinfectant pentru mâini şi a repornit producţia de paracetamol şi algocal­min, trei dintre cele mai solicitate medicamente în timpul pandemiei.