Cum devii inculpat într-un proces penal

Autor: Dr. Mihai Mareş, Avocat, managing partner Mareş & Mareş 23.11.2020

Atunci când există probe sau indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, se porneşte un proces penal. Întotdeauna, acesta debutează cu faza urmăririi penale.

În cadrul urmăririi penale - marcate, în general, de plângere, denunţ, acte încheiate de alte organe de constatare sau proces-verbal de sesizare din oficiu - organele judiciare strâng probe cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi stabilirea răspunderii penale şi/sau civile, după caz, pentru ca în final să decidă dacă este sau nu cazul să îi trimită  în judecată.

De obicei, de procedura penală se ocupă poliţia, a cărei activitate este supravegheată de procuror, iar acesta  hotărăşte dacă procedura este  legală.

Anumite acţiuni pot fi însă întreprinse sau decise doar de procuror (cum ar fi reţinerea unui suspect), în timp ce un judecător poate decide cu privire la alte acţiuni (arestarea, percheziţionarea locuinţei şi interceptarea convorbirilor telefonice).

Urmărirea penală are  trei etape procesuale: (i) investigarea faptei (denumită şi in rem şi care are loc până la efectuarea urmăririi penale faţă de un suspect); (ii) investigarea persoanei (denumită in personam) şi (iii) rezolvarea cauzei de către procuror.

Aşadar, când există suficiente probe în cauza investigată care să genereze bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a comis fapta pentru care s-a început urmărirea penală (in rem), atunci urmărirea penală începută va fi  continuată in personam, adică asupra unei persoane concrete, identificate (iar persoana va deveni astfel  suspectă).
Continuarea urmaririi penale faţă de un suspect se dispune de organele de cercetare penală sau de procuror prin ordonanţă.

Punerea în mişcare a acţiunii penale semnifică acumularea unui probatoriu consistent  ce oferă nu doar banuiala rezonabilă cu privire la săvârşirea faptei, ci convingerea fermă că suspectul  a comis fapta respectivă cu vinovăţie, îi este imputabilă şi nu există vreo cauză justificativă ( legitimă apărare, stare de necesitate, exercitarea unui drept sau a unei obligaţii sau consimţământul persoanei vătămate).

Punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face doar de procuror şi numai dacă nu există vreun caz de împiedicare prevăzut de codul de procedură penală. Inculpatul poate solicita eliberarea unei copii a ordonanţei prin care a fost dispusă măsura, iar solicitarea nu poate  fi respinsă.

Prin punerea în mişcare a acţiunii penale, suspectul dobândeşte calitatea procesuală de inculpat şi astfel devine de parte în procesul penal.
După  acest moment, procurorul poate lua măsuri preventive ce nu puteau fi dispuse anterior (de pildă, controlul judiciar simplu sau pe cauţiune,  solicitarea  arestarii  preventive ori arestul  la domiciliu). Totodată, din perspectiva inculpatului, există mai multe posibilităţi de a se apăra. De exemplu,  daca suspectului (personal sau prin apărător) îi poate fi restricţionată consultarea dosarului, după punerea în mişcare a acţiunii penale restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile.

După emiterea ordonaţei de punere în mişcare a acţiunii penale, organele de urmărire penală sunt obligate să îl citeze pe inculpat,  chemându-l să îi aducă mai întâi la cunoştinţă, în scris, despre punerea în mişcare a acţiuni penale împotriva sa – inclusiv fapta pentru care a fost inculpat şi încadrarea juridică a acesteia - precum şi obligaţiile procesuale în noua sa calitate de inculpat. Apoi se încheie un proces verbal despre îndeplinirea acestor acţiuni.

În vederea garantării dreptului la apărare, audierea inculpatului este obligatorie.  Acestuia  i se va solicita o declaraţie, având în vedere calitatea nou dobândită şi are posibilitatea de a refuza acest lucru, invocând dreptul la tăcere. Ca excepţie, organul de urmărire penală va continua urmărirea şi fără a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipseşte nejustificat, se sustrage sau este dispărut.

Spre deosebire de vechea reglementare, actualul Cod de procedură penală nu mai prevede posibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale prin  rechizitoriu,  prin declaraţia orală consemnată în încheierea de şedinţă, prin încheierea instanţei şi nici  prin încheierea judecătorului de camera preliminară prin care a admis plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispuse de procuror şi a dispus începerea judecăţii.

Articolele de tip advertorial publicate pe site-ul www.zf.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu continut publicitar sau Opinia specialistului