Medicul infecţionist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balş: Instalaţiile de oxigen nu au fost calibrate pentru debite atât de mari

Ziarul Financiar 15.11.2020

Medicul infecţionist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balş, spune că în ceea ce priveşte secţiile de terapie intensivă care se ocupă de pacienţii cu SARS-CoV-2, lucrurile sunt complicate, pentru că aparatele lucrează la capacitate maximă şi nu sunt calibrate pentru debite atât de mari.

„Când vorbim de secţiile de terapie intensivă care se ocupă de pacienţii cu infecţii sars cov 2, lucrurile sunt mai mult decât complicate. Se lucrează la capacitate maximă, medicii tratează pacienţi cu forme critice, cu o evoluţie imprevizibilă. Trebuie să fie îmbrăcaţi în costume speciale, stau intervale lungi de timp îmbrăcaţi în acest fel, este foarte complicată situaţia. Sunt câteva săptămâni bune, asta nu înseamnă că la începutul pandemiei nu erau pacienţi”, spune dr. Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balş.

Din luna martie şi mai ales din luna aprilie, terapiile intensive au lucrat mai mult decât intens, dar, spune dr. Marinescu, în ultimele săptămâni a fost mai mult de atât.

„Ce se întâmplă în ultimele săptămâni însă e mai mult de atât. Am ajuns în punctul în care să nu exuste un loc liber zile în şir e clar că e o situaţie complicată şi nu numai la Matei Balş, asta se întâmplă cu toate terapiile intensive care se ocupă de Covid 19. Întotdeauna au fost şi înainte de pandemie de terapie intensivă erau folosite aceste instalaţii de oxigen. Era clar că orice sursă de flacără avea un risc foarte mare de explozie. De asemenea suprasolicitarea în condiţii de pandemie pentru aceste instalaţii de oxigen apare foarte frecvent. Ele nu au fost calibrate pentru debite atât de mari, iar în infecţia cu SARS-CoV-2 pacientul are un necesar foarte mare de oxigen”, a mai spus medicul.

Medicul Adrian Marinescu spune că acest risc este şi în secţiile normale şi cu atât mai mare în secţiile de terapie intensivă. Instalaţiile trebuie să fie supravegheate în permanenţă.

„Din păcate cei mai mulţi pacienţi internaţi sunt cu forme severe şi au nevoie de oxigen. Există soluţii, aceste instalaţii trebuie supravegheate în permanenţă, trebuie urmărite din punct de vedere tehnic, trebuie calibrate în aşa fel încât să nu funcţioneze la o capacitate maximă. Asta inseamnă că de multe ori trebuie făcute şi intervenţii astfel încât să se potrivească pentru necesarul din pandemie. Noi la institutul Matei Balş asta am făcut. Există şi o firmă care se ocupă de asta, dar şi institutul monitorizează aceste lucruri la intervale clare de timp. Exista o acreditare care presupune printre alte puncte şi acest aspect, deci lucrurile sunt atent monitorizate pentru că instalaţiile de oxigen reprezintă un risc mare de a duce la o explozie, lucrul acesta este bine ştiut”, a mai spus medicul.