Finanţe personale. Romgaz, profit net de 141 milioane de lei şi afaceri de 725 mil. lei în T3/2020. Acţiunile scad la Bursa de la Bucureşti

Autor: Liviu Popescu 16.11.2020

Romgaz (simbol bursier SNG), producător şi furnizor de gaze naturale controlat de statul român, a raportat un profit net de 141 milioane de lei în T3/2020, în scădere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă din 2019 în timp ce afacerile s-au diminuat cu 21% la 725 milioane de lei, în principal pe fondul livrărilor mai mici de gaze naturale.

Reacţia la bursă a investitorilor a fost negativă, reflectată printr-o scădere cu până la 4% pe parcursul şedinţei de tranzacţionare de vineri. Spre comparaţie indicele principal BET se deprecia vineri după-amiază cu 0,7%.

„Chiar dacă compania a reuşit să îşi reducă mult din costurile operaţionale (-15% an/an), aceasta nu a putut acoperi scăderea veniturilor generată de livrări de gaze mai mici şi dinamici nefavorabile ale preţurilor la gaze. Drept rezultat, profitul operaţional s-a diminuat cu 37% an/an la 150,8 milioane lei, iar profitul cu 33% an/an la 141,1 mi­lioa­ne de lei în trimestrul al treilea din 2020“, se arată în ra­portul zilnic al BT Capital Partners.