Cum explică autorităţile faptul că Cluj-Napoca nu intră în carantină: Deşi rata de infectare trece de 9 la mie, rata mortalităţii este scăzută

Autor: Cosmin Pirv 16.11.2020

Prefectul judeţului Cluj, Mircea Adrudean, susţine că sunt mai multe motive pentru care nu se ia în considerare instituirea carantinei în Cluj-Napoca, unde rata de incidenţă a cazurilor de Covid a ajuns luni la 9 la mia de locuitori. Unul dintre acestea este rata mică a mortalităţii.

În Cluj-Napoca, potrivit datelor anunţate luni de Prefectura Cluj, rata de incidenţă a cazurilor de Covid-19 a ajuns la 9,04 la mia de locuitori, în creştere de la 8,74 cât era joi.

Cu toate acestea, autorităţile susţin că nu este luată deocamdată în calcul instituirea carantinei în oraş.

Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, susţine că sunt mai multe motive care stau la baza acestei decizii: nu sunt întrunite condiţiile la analiza de risc a DSP, numărul mare de teste care duce la un număr mare de cazuri, rata mortalităţii Covid cea mai mică din ţară, capacitate de paturi Covid crescută şi faptul că rata incidenţei se calculează la populaţia stabilă a oraşului, iar multe dintre cazurile pozitive sunt la cei care nu au nicio formă legală de şedere în Cluj-Napoca.

Prefectul a anunţat că încă 27 de paturi ATI pentru pacienţi Covid sunt în curs de operaţionalizare, astfel că de la sfârşitul săptămânii, cel mai probabil, vor fi disponibile 96 de locuri.