Criza face ca tentaţia intervenţionismului să fie mare pentru guvernele principalelor economii europene. Cei care plătesc ajutoarele trebuie să aibă un cuvânt de spus

♦ Recesiunea, lockdown-urile, lipsa de activitate, prăbuşirea veniturilor şi perspectiva falimentului aduc companii mari europene în situaţia de a cere ajutor de la stat pentru a supravieţui ♦ Unele guverne văd în acest lucru o oportunitate tentantă de a-şi creşte influenţa în sectoare strategice pentru economie sau la angajatori de top cu importanţă politică mare.

Să fie intervenţionismul cea mai bună cale de urmat într-o economie de piaţă liberă? Sau mai poate fi numită piaţă liberă aceea în care un guvern alege ce business moare sau supravieţuieşte?

Social-democraţii din coaliţia de guvernare condusă de cancelarul  german Angela Merkel au un răspuns. „Cei care plătesc ajutoarele trebuie să aibă un cuvânt de spus“, a explicat parlamentarul Andreas Schwarz de la SPD în contextul în care guvernul de la Berlin se pregăteşte să ajute conglo­meratul industrial Thyssenkrupp şi compa­nia de turism TUI. În schimb, creştin-democraţii lui Merkel vor un amestec mai mic al statului. În Italia, tendinţele intervenţioniste ale guver­nului s-au accentuat în actuala criză, iar Franţa a dezvoltat un dirijism molipsitor.

Thyssenkrupp, angajator important în landul german Renania de Nord-Westfalia, a anunţat că va desfiinţa 11.000 de locuri de muncă, adică 10% din total, notează Bloomberg. SPD vrea ca în cazul Thyssenkrupp şi TUI guvernul să aplice modelul folosit în bailout-ul de nouă miliarde de euro pentru Lufthansa prin care Berlinul şi-a asigurat drept de vot şi două locuri în boardul de supraveghere. Salvarea transportatorului aerien fanion a făcut din guvernul german cel mai mare acţionar al acesteia şi a adus Berlinul înapoi în inima unei companii pe care a privatizat-o cu surle şi trâmbiţe în urmă cu mai bine de 20 de ani. Creştin-democraţii ar prefera mai degrabă un „acţionariat tăcut“, fără drepturi de vot pentru guvern sau locuri în consiliul de supraveghere, au spus pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei. Adept al acestei direcţii este ministrul german al economiei Peter Altmaier, care anul trecut cerea ca giganţi ai economiei precum Siemens şi Deutsche Bank să fie protejaţi.

TUI este aşteptată să ceară între un miliard şi două miliarde de euro ca ajutor. Thyssenkrupp ar putea căuta un bailout la fel de mare plus bani suplimentari dintr-un fond destinat decarbonizării industriei grele prin promovarea hidrogenului. Un control mai mare asupra Thyssenkrupp ar fi tentant şi pentru că ar ajuta Germania să păstreze producţia de oţel în ţară. Poziţia intervenţionistă a SPD, pe care insisită ministrul de finanţe Olaf Scholz, este susţinută de sindicatele de la Thyssenkrupp.

În Italia, direcţia guvernului este mai clară. Dacă în 2018 încerca apa cumpărând o participaţie de 5% la Telecom Italia, pentru a proteja interesele Romei într-o companie considerată strategică şi pentru a tranşa o dispută între investitori privind conducerea, acum statul deţine aproape 10% din furnizorul de servicii telecom. Acestea în condiţiile în care guvernul a început privatizarea companiei în urmă cu 21 de ani. În 2020 guvernul a dat frâu liber dorinţei de a interveni în lumea corporate şi, după o serie de achiziţii, de la sisteme de plăţi la transporturi aeriene,  pare să se îndrepte spre preluări directe de companii. Iar deciziile Romei nu pot fi justificate doar prin efectele distructive ale pandemiei, notează Bloomberg. Sub ghidajul lui Mario Draghi, guvernator al băncii centrale între 2005 şi 2011, ministerul de finanţe a lansat cel mai amplu program de privatizări din Europa de Vest, scoţând la vânzare orice, de la bănci la utilităţi publice. Actuala coaliţie de guvernare dintre democraţi şi formaţiunea populistă Mişcarea 5 Stele a oprit de tot procesul şi chiar l-a inversat. În octombrie, guvernul a prezentat un nou board pentru Alitalia, companie neprofitabilă care va fi naţionalizată cu trei miliarde de euro. Cassa Depositi e Prestiti, creditor de stat, a achiziţionat o participaţie de 7,3% la Euronext, cel mai mare operator de burse din Europa, în urma preluării de către acesta a Borsa Italiana. De asemenea, Cassa Depositi e Prestiti a devenit principalul acţionar la banca Nexi după ce aceasta a cumpărat compania de plăţi digitale SIA. În plus, CDP negociază preluarea de la familia Benetton  a unei participaţii care să-i ofere controlul operatorului de autostrăzi Autostrade per l’Italia. Creditorul investeşte în mai multe companii mici şi conduce eforturile de a crea o reţea de broadband italiană unică.

În Franţa, dirigismul este deja o tradiţie. În 2019, când John Elkann, şeful cel mare de la Fiat-Chrysler, abandona propunerea unei fuziuni cu Renault din cauza a ceea ce el percepea a fi o imixtiune a statului fracez, la Paris lumea se întreba la ce s-o fi aşteptat industriaşul italo-american. Până la urmă avea de-a face cu statul francez, dirigist până în măduva oaselor, scrie The Economist. Apoi, Parisul este cel mai mare acţionar al Renault, cu o participaţie de 15% la acest uriaş angajator şi simbol al industriei franceze. Statul şi-a majorat participaţia pentru a ajunge la acest nivel în 2015, fără a preveni conducerea Renault şi nici pe cea a partenerului acestuia, Nissan. Manevra a avut ca scop să-i împiedice pe japonezi să capete influenţă la mare la compania franceză. Creierul din spatele acestei mutări este Emmanuel Macron, care atunci era ministru al economiei, iar acum este preşedintele Franţei. În actuala criză, guvernul de la Paris a anunţat un pachet de sprijin de 8 miliarde de euro pentru industria auto, inclusiv un împrumut uriaş pentru Renault. În octombrie 2016, după demisia lui Macron, care vâna postul de preşedinte, guvernul socialist de atunci a cheltuit aproape 500 de milioane de euro pentru a cumpăra de la Alstom trenuri ultramoderne de mare viteză prea rapide pentru reţeaua feroviară a ţării. Achiziţia, făcută cu câteva luni înainte de alegerile pentru preşedinte, ar fi trebuit să ajute la salvarea unei uzine a companiei. Unii au văzut o parte amuzantă a afacerii. Prin cartierele generale ale companiilor din Franţa a circulat gluma că dacă cumva ministerul apărarii dă de greu, guvernul va folosi avioane de război Rafale construite de Dassault Aviation pe post de autobuze. Alţii au sugerat ca Franţa să înlocuiască apa de la robinet cu lapte pentru a ajuta Danone. Olandezii au lăsat gluma la o parte şi au acţionat ca după manualul francez: statul a cumpărat anul trecut pe nesimţite aproape 13% din compania aeriană Air France-KLM pentru a ajunge la paritate cu participaţia guvernului de la Paris. Aceasta deşi Olanda este un susţinător îndârjit al pieţei libere. Ministerul de finanţe francez, condus de preşedintele Macron, a denunţat manevra ca fiind Ñdistrugătoare de valoare, neprietenoasă şi duplicitară“. Prima achiziţie a fost urmată rapid de a doua, prin care Olanda şi-a majorat participaţia la 14%, cât cea a Franţei. Statul francez are participaţii la este 80 de companii, variind de la Alstom la Orange şi EDF, cu 1,7 milioane de angajaţi.