Companiile au eliminat vacanţele de pe lista de beneficii pentru angajaţi în 2020. Insula Skiathos din Grecia a fost „Caraibele“ acestui an. Pentru companiile care în continuare şi-au trimis angajaţii în vacanţe, cele mai „exotice“ destinaţii au fost Grecia, Bulgaria sau chiar litoralul românesc
Autor:
Alina-Elena Vasiliu
20.11.2020
Vacanţele pe care companiile le ofereau angajaţilor au dispărut de pe lista de beneficii anul acesta din cauza pandemiei, spun agenţiile de turism.
„Anul acesta, companiile au intrat într-o procedură de freeze a călătoriilor. Dacă prima estimare (pentru reluarea călătoriilor – n. red.) era 31 decembrie 2020, acum noua estimare este de 1 iulie 2021. Restul anului 2021 se anunţă a fi de supravieţuire, cu o gestionare a resurselor existente“, spune Florin Ţâncu, director general al Weco Travel.
El adaugă că, în acest moment, cea mai mare temere este viteza de revenire a cererii şi schimbarea profilului de consum.