Record absolut de contaminări cu noul coronavirus în Rusia

Autor: Andreea Tobias 21.11.2020

Rusia înregistrează un record absolut de contaminări cu noul coronavirus: 24.822 de infecţii noi şi 467 de decese. 

Rusia înregistrează un record atât la noilor îmbolnăviri, cât şi la numărul deceselor.

Potrivit datelor Centrului Naţional de Operaţiuni coronavirus, în ultimele 24 de ore au fost constatate în ţară 467 de decese cauzate de boală şi 24.822 de infecţii noi.

Acestea sunt cele mai mari cifre înregistrate până acum într-o singură zi de la începutul epidemiei.

Numărul total de infecţii se ridică astfel la 2.064.768.

Potrivit datelor oficiale, au murit în total 35.778 persoane.

Numai în Moscova, în ultima zi au fost înregistrate 7.168 de cazuri de Covid-19 şi 74 de decese, conform Tass şi Interfax.