Reforma sistemului de impozitare a proprietăţilor în România ar trebui să ia în calcul specificul naţional, distribuţia proprietăţilor şi veniturile populaţiei

Metodele prin care se pot creşte veniturile din impozitele pe proprietate sunt variate, majoritatea având la bază un tablou care reflectă cât mai fidel valoarea de piaţă prin evaluarea periodică a proprietăţilor de către proprietar sau de către un evaluator, utilizarea bazelor de date statistice privind vânzările de imobiliare la stabilirea valorilor impozabile, taxarea în baza chiriei imputate sau prin intermediul sistemelor automatizate de evaluare în masă în baza informaţiilor digitale din cadastru, arată un studiu privind impozitul pe proprietate realizat de fundaţia Friedrich Ebert-Stiftung împreună cu Syndex România.

Potrivit datelor furnizate de o analiză realizată recent de specialiştii Băncii Mondiale în Polonia există patru condiţii necesare pentru introducerea unui sistem de impozitare recurentă bazată pe valoarea de piaţă a proprietăţilor, respectiv înregistrarea totală a proprietăţilor, o sursă fiabilă de date privind preţurile la care sunt realizate tranzacţiile imobiliare, o infrastructură de evaluare care respectă standardele internaţionale şi un sistem eficient de colectare a impozitelor.

“În ultimii ani, România a făcut paşi importanţi pentru a îndeplini primele trei condiţii din lista de mai sus şi reformarea sistemului de impozitare a proprietăţilor nu este un deziderat nefezabil. Totuşi, modificarea sistemului exclusiv în baza unui mecanism care să ia în calcul valoarea de piaţă a proprietăţilor comportă riscuri importante în România”, spune Marcel Spătari, director Syndex România.

El apreciază că în condiţiile în care o mare parte a populaţiei are venituri sub nivelul necesarului pentru un trai decent, iar preţurile proprietăţilor au crescut fulminant în ultimii ani, o aliniere strictă a impozitelor la „preţurile de piaţă” ar putea însemna o sarcină fiscală excesivă pentru o mare parte din populaţia oraşelor.

Aproape 96% din populaţia României locuieşte în locuinţe aflate în proprietatea membrilor gospodăriei, mult peste media europeană de 69%, dar multe apartamente au fost obţinute cu zeci de ani în urmă, şi reprezintă unica proprietate importantă a familiilor fără a reflecta nivelul de bunăstare a acestora.

Astfel, un mecanism care ar lua în calcul strict „preţurile de piaţă” ar duce la o creştere substanţială a impozitelor pentru familiile cu venituri sub nivelul traiului decent, ar penaliza proprietarii de locuinţe în cazul unor bule imobiliare şi ar duce la gentrificarea masivă a centrelor oraşelor mari, consideră Marcel Spătari.

“În acest context, reforma sistemului de impozitare a proprietăţilor în România ar putea să se bazeze pe soluţii care iau în calcul specificul naţional, distribuţia proprietăţilor şi veniturile, nu doar averea populaţiei”.