Daniel Metz, NTT Data România: Înregistrăm o revenire semnificativă. Dacă în urmă cu patru luni aveam 30 de poziţii deschise pentru recrutare, acum avem peste 75. Veniturile companiei în primele 11 luni ale anului în curs au ajuns la 75 milioane de euro, în creştere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Autor: Alexandra Cepăreanu 24.11.2020

Furnizorul de servicii şi soluţii software NTT DATA România (fosta EBS România), parte a concernului japonez cu acelaşi nume, cu afaceri de circa 78 mil. euro în 2019, caută specialişti în tehnologii diverse pentru a ocupa cele peste 75 de poziţii libere.

În contextul crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19, care a accelerat digitalizarea tuturor sectoarelor din economie, compania a înregistrat o creştere pe partea de proiecte de dezvoltare software şi application management, a spus pentru ZF Daniel Metz, CEO al NTT Data România.